marți, mai 7, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Video/Olt. Incendiu de la coșul de fum

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă noapte în comuna Corbu din județul Olt. Focul a cuprins o gopsodărie și o anexă alăturată. Conform ISU Olt, incendiul ar fi pornit de la un coș de fum deteriorat, iar pompierii au acționat timp de 5 ore pentru stingerea focului. Nu au existat victime omenești.

„Mai bine de cinci ore au acționat pompierii Stației Scornicești, pentru stingerea unui incendiu puternic, izbucnit la o gospodărie din comuna Corbu, sat Ciurești, cel mai probabil, din cauza coșului de fum deteriorat. La locul evenimentului au acționat două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, iar în urma evenimentului nu s-au înregistrat victime. În momentul sosirii echipajelor, ardeau acoperișul casei, pe 60 de metri pătrați, o bucătărie și o anexă gospodărească. Incendiul a fost localizat și lichidat în limitele găsite”, conform reprezentanților ISU, care au amintit măsurile de prevenire ale incendiilor provocate de coșurile de fum. „Coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, curăţate şi reparate premergător sezonului rece şi ori de câte ori este nevoie; Coşurile de fum vor fi prelungite deasupra acoperişului cu 0,5 – 0,8 metri; În podurile caselor, coşurile de fum vor fi obligatoriu tencuite şi văruite, pentru a putea observa cu uşurinţă prezenţa unor fisuri prin care s-ar putea propaga flăcările spre materialele combustibile din construcţia acoperişului; Coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşurilor; În spaţiul dintre coşuri şi planşee se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile”, au adăugat reprezentanții ISU Olt.

Politica