vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tânăr din Filiași, reținut după ce a furat dintr-o sală de jocuri de noroc!

Un tânăr de 25 de ani a fost reținut, ieri, 18 decembrie, de polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi pentru 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunii furt calificat. Aceștia au efectuat trei percheziţii domiciliare, la trei imobile din oraş, pentru documentarea activităţii într-un dosar penal întocmit la data de 13 decembrie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat suma de 2200 de lei, în vederea continuării cercetărilor. 4 tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, din Filiaşi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri.

„Din cercetări, poliţiştii au stabilit faptul că, în noaptea de 12/13 decembrie a.c., un tânăr de 25 de ani, din Filiaşi, ar fi pătruns prin forţarea uşii de acces, într-o sală de jocuri de noroc, din localitate, de unde, dintr-un sertar al biroului de lucru, neasigurat cu sistem de închidere, ar fi sustras suma de aproximativ 9000 de lei, timp în care, ceilalţi 3 tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 20 de ani, din Filiaşi, ar fi supravegheat zona din imediata apropiere a societăţii”, potrivit IPJ Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Poliţiştii au recuperat o parte din suma de bani sustrasă, cercetările fiind continuate pentru recuperarea întregului prejudiciu. În urma probatoriului administrat de poliţişti, tânărul de 25 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J.Dolj.

În cursul acestei zile, cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi complicitate la furt calificat, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie legală prin unitatea de parchet competentă.

Politica