joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Accident într-o localitate doljeană! O femeie a ajuns la spital

O femeie a ajuns la spital noaptea trecută, în jurul orelor 2.00, după ce a fost victima unui accident rutier. Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat au fost sesizaţi de către reprezentanţii unui spital din Calafat, cu privire la faptul că, la unitatea medicală, a fost adusă cu ambulanţa, o femeie de 43 de ani, din comuna Cetate, care, a declarat iniţial că a avut un accident casnic, ulterior relatând că, a fost împlicată într-un accident rutier pe raza comunei Hunia.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că în seara zilei de ieri, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din Cetate, pe DN 56 A, a intrat în coliziune, din spate, cu un autocamion, fiind ulterior proiectat într-un alt autocamion care circula din sens opus. În urma accidentului, nicio persoană nu a solicitat transportul la spital, evenimentul rutier fiind soluţionat de poliţiştii Secţiei 9 Poliţie Rurală Cetate, ca fiind soldat doar cu pagube materiale.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Din cercetări, poliţiştii au stabilit că femeia care a fost transportată la spital, în cursul nopţii trecute, pentru acordarea de îngrijiri medicale, ar fi fost pasager dreapta-faţă, în autoturismul condus de tânărul de 24 de ani, în momentul producerii accidentului rutier”,potrivit IPJ Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.

Politica