vineri, mai 17, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Accident în Optași! O mașină s-a răsturnat

Un accident în care a fost implicat un singur autoturism s-a întâmplat duminică, 12 decembrie, la ora 14:32. Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 65 – European 574. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt.

Potrivit primelor informații, polițiștii au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un singur autoturism ce circula din direcția Pitești către Slatina, iar din motive ce urmează a fi stabilite, acesta s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În autoturism se aflau 3 persoane, toate din municipiul Slatina, respectiv șoferul, un bărbat, în vârstă de 45 de ani și 2 pasageri, respectiv o femeie, în vârstă de 48 de ani și un minor, în vârstă de 13 ani. În urma evenimentului, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Politica