joi, mai 16, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

SUA au emis primul pașaport pentru o persoană care nu se identifică nici ca bărbat, nici ca femeie

Pașaportul care conține opțiunea de gen ”X”, pe lângă masculin și feminin, este considerat o „piatră de hotar” în recunoașterea drepturilor persoanelor care nu se identifică drept bărbați sau femei, a transmis Departamentul de Stat american odată cu anunțul privind emiterea documentului, relatează libertatea.ro care citează Associated Press. Din motive de confidențialitate, oficialii nu au precizat cine este persoana pe numele căreia a fost emis pașaportul.

Reprezentantul diplomatic special al SUA pentru drepturile comunității LGBTQ, Jessica Stern, a calificat acest moment drept unul „istoric”, adăugând că astfel documentele guvernamentale sunt aliniate cu „realitatea trăită” de aceste persoane în condițiile în care există un spectru mai larg de caracteristici umane legate de gen, decât cele două – masculin și feminin.

”Când o persoană obține documente de identitate care reflectă adevărata sa identitate, trăiește cu mai multă demnitate și respect”, a spus Jessica Stern.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit presei americane, una dintre persoanele care ar fi putut primi documentul emis în premieră în SUA, este Dana Zzyym, din Colorado, care se identifică drept o persoană intersex și duce, încă din 2015, o luptă juridică pentru recunoașterea indentității sale de gen.

În trecut, lui Zzyym i s-a refuzat emiterea unui pașaport pentru că nu a bifat una dintre casetele „M” și „F” atunci când a completat cererea, ci a scris „intersex” în dreptul acestora. Ulterior, a solicitat introducerea unei casete separate pentru genul ”X”.

Zzyym s-a născut cu caracteristici sexuale fizice ambigue, dar a fost crescut ca un băiat și a suferit mai multe intervenții chirurgicale care nu au reușit să-l facă să pară complet bărbat, potrivit dosarelor instanței. A lucrat în Marină ca bărbat, dar mai târziu a ajuns să se identifice ca intersexual în timp ce lucra și studia la Universitatea de Stat din Colorado. Din cauza refuzului autorităților de a emite un pașaport pe numele său, Zzyym nu a putut călători în Mexic la o întâlnire a Organizației Intersex Internațional.

Departamentul de Stat american anunțase în luna iunie că se fac demersuri pentru adăugarea genului „X” în documente însă precizase că procedurile sunt de durată pentru că presupun o actualizare extinsă a sistemelor informatice.

Prin această schimbare, SUA se alătură altor state precum Australia, Noua Zeelandă, Nepal și Canada, care le permit cetățenilor să aibă pașapoarte în care să se menționeze un alt sex decât masculin sau fenimin.
 

Politica