M. Eminescu: „… Indicatorul esenţial al „omului – elită” este caracterul şi nicidecum capacităţile intelectuale, astfel în orice ramură de activitate socială, acolo unde înmulţesc intelegenţele în dauna caracterelor este un simptom de decadenţă. Aceasta începe ca orice epidemie, numai pe ici colea, apoi se generalizează… Intelegenţa poate duce la o hotărâre bună, iar voinţa la o executare bună. Dar şi hotărârea şi executarea pot fi păgubitoare altora şi obştei, dacă sunt lipsite de caracter”.
„Ce e-n guşă, şi-n căpuşă”, zice românul de rând. Dar „gura păcătosului adevăr grăieşte”, tot el zice. Iată un „adevăr” spus de Sorina Pintea (ce-o mai face doamna ministru al Sănătăţii, care ne-a lăsat în fundul gol la asaltul mortal al Guvidului cel pervers?), acum un an şi ceva: „Cred că suntem un popor de infractori”/„Mă puteți acuza de orice, dar nu de corupție”. I-auzi domne! Hoţul strigă: hoţii! Că, nu-i aşa? S-a-ntâlnit hoţul cu proştii!
„Dacă este ceva de admirat la psd-iști este consecvența. Se taie cu flexu’ la mână, au boli autoimune, vine încălzirea globală, Greta plânge că se dezgheață ghețarii, panica coronavirusului cuprinde globul, rușii bombardează turci, bursa americană se prăbușește ca niciodată, oamenii normali se reped să își facă provizii de pateu și hârtie igienică, ei ca o stâncă în calea vicisitudinilor naturii, nimic nu-i mișcă: fură din orice poziție, indiferent că sunt la putere sau în opoziție, bolnavi sau sănătoși, nu contează, ei fură”. BREAKING – Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, reţinută de procurorii DNA. Dan-Adrian CHERCIU (pe FB). Adică tot ca-n poezia aia de adormit copiii: „Ei se jură că nu fură/ dar i-au prins cu raţa-n gură” DNA-ul.
N-avem timp azi să facem un istoric al hoţiilor politice ori al hoţiilor politicienilor „în nume propriu”. Ne-au furat Romanii şi Traian, Hunii, Turcii, Austro-Ungarii, Ruşii, Americanii (Bechtel), etc. Tot timpul ne-am furat singuri căciula, ca proştii (despre proşti şi prostie la români am tot scris…). Pe scumpele noastre plaiuri se poartă, de ceva vreme, ca-ntr-o pre(a)lungă „gâlceavă a Înţeleptului cu Lumea”, câteva crâncene „războaie” care, pare-se, „s-au transferat”, de la sine, ori pe bani frumoşi, ori alte interese, în vestul democratic (care are, şi el, „războaiele lui”), ale căror consecinţe, când se vor termina, nu le putem ghici, că nu ştim cum se vor termina. Dacă adunăm şi cele câteva „războaie clasice”, că avem şi de astea prin diverse „zone de conflict”, am putea zice că Lumea începutului de secol XXI nu stă bine deloc, stă chiar pe un butoi cu pulbere (clasică ori, Doamne fereşte, nucleară!). Nu ne-a ferit Dumnezeu, şi hopa „bomba Covid”, bomba medicală perversă şi ucigătoare mai ceva decât „nucleara”. A uitat toată lumea de „loviturile de palat” ale PSD (ce-o mai face Ciolacu? i-a cedat locul Dianei?), … şi „Boborul” urmăreşte cu emoţie desfăşurările de forţe de pe câmpurile de bătălie la zi, stupefiat, neînţelegând nimic, căci se bat de-a binelea, viii cu viii, morţii cu morţii, partidele între şi în ele, bogaţii cu săracii, vaccinaţii cu nevaccinaţii, proştii şi fraierii cu deştepţii şi șmecherii, bolnavii clasici cu bolnavii virusaţi, morţii de virus cu morţii „normali”.
Ce să vorbeşti şi ce să taci din moment ce România e în prima linie a bramburelii universale? Cineva trebuie să-și facă datoria dar, cine, într-un război ciudat, atipic, cinic, dar război, războiul româno-român în vreme de Pandemie universală. Ca la noi, la nimeni! Căci, războiul este ştiinţa distrugerii, ospăţul morţii, unealta finală a politicii, purgaţie indigestă a politicienilor, în care cel mai bun om e cel mort. Războiul e treaba barbarilor. „Oamenii trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii”, zicea J. F. Kennedy.
Cum dracu poţi, în interes de partid, s-o compari pe Viorica Dăncilă cu Florin Câţu, oricât de nesuferit ar fi el? Sau pe Ciolacu cu Orban? Şi să n-o ridici pe Diana, advocata (pentru zădărnicirea combaterii bolilor)?
Toată lumea cea vestită a „politichiei” româneşti e-ntr-un război teribil pe teme false, care n-au nimic de-a face cu „boborul”, de care-i doare undeva.
Încerc să vă duc cu vorba, stimaţi cititori, pentru că încă n-am de gând să dau drumu la adevăruri. Cert e că „nu-i e bine caprei noastre”, vorba ţăranului de mai demult. Fiindcă ăştia, aflaţi în capul trebii, aleşii noştri, furaţi de cv-ul lor, de multe ori fals, ori de rahat, au uitat că mai există şi poporul care i-a ales. Atât au uitat de poporul care i-a ales, furaţi de ei înşişi, că, de ani de zile, au uitat să calculeze şi să asigure, „coşul existenţial” al unui trăitor/muritor de rând, nu „special”, iar după calculele cu infectaţii cu „guvidul”, morţii cu el, vor urma „morţii de foame şi de frig”, în condiţiile în care, deja, morgile şi cimitirele nu mai fac faţă. Goya a spus că „somnul raţiunii naşte monştri”, din cartea „Despre somn şi vise”, pe care, mi-amintesc, am citit-o demult, pe vremea lui Ceauşescu, atunci când nu prea era voie să citeşti aşa ceva, am reţinut câte ceva despre „psihologia mulţimii”, care mulţime e o mulţime de „psihologii ale indivizilor”, nebunie curată. M-au făcut să abordez subiectul „somn şi vise”, unele vorbe zise de actorul Mitică Popescu, undeva, cândva, în legătură cu Periprava: „Foamea era îngrozitoare… cel mai bine mâncam în vis”. Teribilă exprimare a unui adevăr valabil, în România, de-o istorie întreagă. În fiecare zi, cineva, din poporul român, spune poporului român câte un adevăr teribil, dar nu dă Domnul să ne înţelepţim, adică să recunoaştem. În România foarte mulţi români se satură (de mâncare) doar în vis. România a devenit, spectaculos, cinic, sub ochii noştri, „Periprava” poporului român, mai puţin „elitele politice”, bolnave de „jigodie”, alt virus, mai periculos decât Covidul. Ce e în sufletul lor, obosit de suferinţă? Numai somn şi vise. Dar cine mai are timp de suflete? Fugim tot timpul de ceva (de ce fugim sau de cine?) ca să ajungem, unde?, nicăieri. Bisericile se înmulţesc şi credincioşii se împuţinează mereu, nu mai avem timp nici pentru credinţa care ne-ar putea salva (ne închinăm cu cruci făcute în grabă şi spunem „Tatăl nostru” nici pe jumătate). Ne găsim, ca oameni, la limita dintre somn şi veghe, dintre realitate şi relaxare. Realitatea induce în creier imagini şi gânduri, preluate deformat din starea de veghe, iar creierul le prelucrează. Nu poţi visa ce nu ştii că există. De asta visele sunt vizuale. Bunăstarea, care are culoare, miros şi gust, nu se mai visează. Visăm doar în alb-negru. Ştia el, Goya, de suferinţele poporului român?
Voltaire zicea: ,,Lumea aceasta, teatru de orgoliu şi rătăcire, este plină de nefericiţi care vorbesc despre fericire”. Geniul lui Goya aduce lumii urâtul… El prezintă o lume urâtă, care, privită, devine şi mai urâtă. De aceea cred că e singurul geniu care te face să-ţi fie frică de tine însuţi. Goya e geniul care a învins mai târziu, adică, azi, în anul de graţie 2021.
