duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CSU Craiova are 4 variante de transferuri. Mitriță, mutarea-șampanie pregătită de Rotaru

CSU Craiova încearcă să facă mai multe transferuri în următoarea perioadă, după ce Laurențiu Reghecampf a cerut, din nou, întăriri. Antrenorul alb-albaștrilor este conștient de faptul că are nevoie de un lot puternic pentru a se lupta la titlu în Liga 1.

Majoritatea sunt tineri, trebuie să încerc să fie mai buni în fiecare zi. Sunt lucruri pe care eu încerc să le vorbesc în fiecare zi cu ei. Sper ca Koljic să fie mult mai bine, Ivan și Conte să fie disponibili, Papp va reveni într-o lună la antrenamente. Sper să aducem jucători pe posturile unde avem nevoie și cu siguranță vom arăta altfel”, a spus Reghecampf, după meciul cu Gaz Metan.

Oltenii au stabilit patru ținte, iar pentru două dintre ele, tehnicianul alb-albaștrilor și-a dat deja acordul. Prima încercare de transfer și cea mai ușor de realizat include un fost jucător de la Lazio. Este vorba despre Joseph Minala, mijlocașul în vârstă de 24 de ani, care avea un fizic impresionant la 17 ani și a fost acuzat că are nu mai puțin de 42 de ani. Acesta nu a avut decât 3 apariții în tricoul echipei din Roma și a fost împrumutat apoi pentru 3 sezoane la Salernitana, iar ultima oară a jucat în China, la Qingdao Huanghai. Acum, Minala este la Craiova, după ce a asistat la meciul dintre formația din Bănie și Gaz Metan.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Minala e un jucător care a venit la noi, va sta săptămâna aceasta și vom decide. Să vedem exact nivelul fizic, vom vorbi cu el, dacă poate să ne ajute pe viitor. De ce nu? E un jucător interesant”, a declarat Laurenţiu Reghecampf.

Cea de-a doua lovitură pe care Craiova o pregătește este mult mai complicată, dar suporterii o așteaptă cu mare entuziasm. Alex Mitriță se poate întoarce la CSU, dar lucrurile sunt mult mai complicate în cazul fostului căpitan.

„Mitriţă este o opţiune pentru noi, este un jucător foarte iubit aici la Craiova, vom vedea, mai sunt foarte multe lucruri de pus la punct”, a spus Laurențiu Reghecampf.

Potrivit publicației croate Ekipa.svet24, Laurențiu Reghecampf îl dorește pe Dario Canadija, care a mai jucat în România, la Astra, echipă care a retrogradat în Liga 2 la finele sezonului trecut.

Așadar, antrenorul Craiovei și-ar fi dat deja acordul pentru trei transferuri: Minala, Mitriță și Canadija, iar Mihai Rotaru mai are o variantă în cazul în care nu se definitivează suficiente mutări.

Potrivit ProSport, Craiova a pus ochii și pe fostul jucător al lui Arsenal Londra, Vlad Dragomir. Originar din Timişoara, tânărul fotbalist este liber de contract în acest moment, după ce s-a despărţit de formaţia italiană Virtus Entella. Oltenii se luptă cu Vicenza, echipă din Serie B, pentru semnătura jucătorului în vârstă de 22 de ani, care poate evolua pe orice post în linia mediană.

Politica