sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bursuc, surprins în timp ce se bălăcea într-o baltă dintr-o pădure din Defileul Jiului

Imaginile foarte frumoase au fost filmate de o cameră de monitorizare a faunei, instalată în pădure de specialiștii Romsilva din cadrul Parcului Național Defileul Jiului.

Afectat de temperaturile ridicate din ultima perioadă, un bursuc s-a bălăcit într-o baltă din pădurea parcului.

„Un bursuc foarte simpatic se răcorește dar se și îngrijește de igiena personală într-o mică baltă dintr-o pădure din Parcul Național Defileul Jiului. Imaginile foarte frumoase au fost filmate de o cameră de monitorizare a faunei instalată în pădure de specialiștii Romsilva din cadrul parcului”, au anunțat reprezentanții companiei naționale pe pagina de Facebook.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Bursucul, un animal deosebit de îngrijit, este un mamifer omnivor care se hrănește cu fructe, semințe, larve sau ouă. Toamna își face provizii, pe care le depozitează în vizuină, pentru perioada iernii, când are o activitate redusă.

Bursucii își construiesc vizuini complexe, la o adâncime de 2 metri, cu galerii lungi, de până la 8 metri, cu încăperi speciale pentru provizii.

Pădurile din Parcul Național Defileul Jiului asigură faunei toate condițiile de hrană, adăpost și liniște, necesare unui habitat sănătos.

Parcul National Defileul Jiului – Defileul Jiului National Park din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva are o suprafață de peste 11.000 de hectare, între masivele Parâng și Vâlcan, pe raza județelor Hunedoara și Gorj.

Foto: captură video

  

Politica