vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Trei soluții pentru localnicii din comuna Mătăsari, afectați grav de lucrările miniere

Prefectul de Gorj, Corneliu Răducan-Morega, susține că deja există premise ca viața localnicilor din satul Runcurel, comuna Mătăsari, care au fost afectați grav de lucrările miniere, să revină la normal.
„Procedura de evaluare a proprietăților din Runcurel s-a încheiat, iar după data de 1 august vor începe negocierile cu fiecare proprietar în parte. Am participat astăzi la o întâlnire între reprezentanți ai Complexului Energetic Oltenia, comunității din Runcurel și autoritățile publice locale”, a spus prefectul.
Vor exista trei soluții pentru localnicii care sunt afectați, și anume: acordarea de despăgubiri bănești, reconstruirea caselor și dependințelor în localitățile Telești, Cornești și Târgu Jiu, iar ultima variantă este exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
„Fac un apel către toate părțile implicate să dea dovadă de rațiune și de deschidere la dialog, pentru a găsi o cale de a reveni la o viață normală.  Împreună suntem mai puternici!”, este mesajul lui Corneliu Răducan-Morega.

Politica