luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Invalizii, veteranii şi văduvele de război primesc indemnizaţie de gratitudine

Invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război li se acordă, lunar, o indemnizaţie de gratitudine, neimpozabilă, în valoare de 50% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului pentru care se face plata, a anunat MApN, într-un comunicat.

Pentru anul în curs, aceasta va fi în valoare de 2.690 de lei, sumă neimpozabilă.

Indemnizaţia de gratitudine nou introdusă se va cumula cu indemnizaţia de care beneficiau până acum invalizii, veteranii şi văduvele de război.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Statul român îşi exprimă astfel recunoştinţa, respectul şi admiraţia faţă de cei care şi-au pus viaţa în slujba ţării, venind cu o reparaţie morală şi materială care să contribuie la asigurarea unui venit suplimentar pentru aceste categorii de beneficiari”, precizează sursa citată.

În România, arată MApN, conform evidenţelor oficiale, existau, la momentul adoptării ordonanţei de urgenţă, un număr de 2.521 de beneficiari ai acestui drept. 

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă pentru completarea Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război.

Politica