vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Thailanda prelungește cu 2 luni starea de urgență

Thailanda va prelungi până la sfârșitul lunii iulie starea de urgență la nivel național, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului, Taweesilp Visanuyothin. Decretul, care permite guvernului să eficientizeze planurile de control al pandemiei fără aprobări multiple de la diferite agenții, este în vigoare din martie 2020.

Thailanda se luptă cu cel de-al treilea val al pandemiei, iar numărul de infectări cu COVID-19 a crescut de 4 ori în doar 7 săptămâni, iar cel al deceselor a crescut de 7 ori. Valul de infectări, care a izbucnit în cluburile de divertisment nocturn din Bangkok la începutul lunii aprilie, s-a răspândit acum în comunități aglomerate, șantiere de construcții și închisori, cu zeci de focare înregistrate în capitala țării.

De asemenea, variantă indiană a SARS-Cov2, mai contagioasă, a fost detectată de asemenea la 15 muncitori de pe un șantier de construcții din nordul Bangkokului. Este primul focar de infectare cu tulpina indiană descoperit în Thailanda, a spus Taweesilp.

În Thailanda au fost făcute 2,6 milioane de vaccinuri împotriva COVID-19, dar ritmul de vaccinare este lent din cauza ofertei limitate de vaccinuri, în condițiile în care țara are aproape 70 de milioane de locuitori, scrie digi24.ro Prioritate la vaccinare au cadrele medicle și locuitorii zonelor în care s-au înregistrat focare sau ai regiunilor care se pregătesc să se redeschidă pentru turiștii vaccinați anul acesta. Dar guvernul a adăugat și muncitori pe lista de priorități, pentru a reporni economia.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Thailanda și-a redus perspectivele de creștere economică pentru acest an, din cauza întârzierii redeschiderii frontierelor pentru turiștii străini și a ritmului lent de vaccinare. Consiliul Național pentru Dezvoltare Economică și Socială a declarat săptămâna aceasta că economia poate crește cu 1,5%-2,5% anul acesta, mai puțin decât estimările de 2,5% -3,5% din februarie.

Politica