luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Peste 200 de operatori economici privați au demarat imunizarea angajaților

Activitatea de vaccinare a angajaţilor a demarat la 207 operatori economici privaţi, dintre care 43 sunt din domeniul HoReCa, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, vicepreşedinte al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2.

„În acest moment, avem un număr de 207 operatori economici care au demarat deja activitatea de imunizare a angajaţilor, dintre care 43 de operatori din domeniul HoReCa”, a declarat Baciu, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că activitatea se derulează cu ajutorul a 58 de echipe mobile care s-au deplasat la sediul acestor operatori privaţi. 17.590 de persoane au fost imunizate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Alți 62 de operatori, cu peste 100 de angajați, urmează să demareze imunizarea personalului, în această săptămână, potrivit agerpres.ro

într-un top al județelor, după numărul de persoane vaccinate, Brașovul este pe primul loc cu 2.563 de persoane, urmat de București cu 2.500, Cluj 1.650.

Cei mai mulţi operatori economici care au demarat activitatea de vaccinare sunt din judeţele Braşov – 35, Alba – 29, Dolj – 15, Galaţi – 14, Harghita – 12.

Politica