vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Evenimente pilot cu public în România: Cum vor fi verificaţi participanţii

Participanţii la evenimentele-pilot, care vor fi organizate de Ministerul Culturii şi Ministerul Sportului, vor fi verificați dacă au fost vaccinați sau nu anti-COVID-19 în baza codului numeric personal.

Vicepremierul Dan Barna a declarat luni seara, la Digi24, că Ministerul Culturii are deja un acord cu STS, cu acces la baza de date cu persoane imunizate, astfel încât spectatorului îi este scanat CNP-ul.

De asemenea, cei care au trecut prin boală și s-au vindecat trebuie să prezinte o adeverinţă de la medicul de familie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

”Oamenii care au trecut prin boală, acolo este un termen prevăzut foarte clar să fi fost de la peste 15 zile până la 90 de zile din momentul în care ai fost confirmat pozitiv, dar pentru asta evident e nevoie de adeverinţă de la medicul de familie, că alftel n-ai cum, doar pe cuvânt nu e suficient. Trebuie să fi fost înregistrat la DSP. Au existat şi cetăţeni care, fiind în familii în care unul sau altul aveau Covid, au conştientizat că au făcut şi ei, dar n-au mai anunţat DSP. Acele persoane trebuie să vină cu un test”, a declarat Dan Barna.

Guvernul doreşte ca primul meci test să fie finala Cupei României la fotbal.

De asemenea, secretarul de stat Raef Arafat a anunţat că Guvernul a adoptat o hotărâre care permite crearea de posibilităţi în aşa fel încât competiţiile sportive să se poate desfăşura în România cu participarea spectatorilor doar ca evenimente test sau pilot.

Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, pentru cele care au avut COVID-19 sau a persoanelor care prezintă rezultatul unui test PCR negativ, făcut în ultimele 72 de ore, sau al unui test antigen, făcut în ultimele 24 de ore.




Politica