vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Balș. Rețeaua de apă și canalizare, extinsă

Încep lucrările privind extinderea rețelei de apă și canalizare în orașul Balș.

Contractul de lucrări „Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și apă uzată în aglomerarea Balș” a fost semnat de Compania de Apă Olt la sfârșitul săptămânii trecute.

În urma unei licitații publice deschise, contractul a fost atribuit către S.C. CONDOR PADURARU S.R.L. Valoarea se ridică la 49.458.162,00 lei fără TVA, din care, conform schemei de finanțare, 85% reprezintă finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană și 13% constituie co-finanțare națională și 2% constituie co-finanțare de la bugetul local.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Durata de execuție a contractului este de 39 luni

În cadrul acestui proiect, Compania de Apă Olt va realiza următoarele investiții:

·        Reabilitare rețea de apă potabilă: 17,54 km;

·        Extindere rețea de apă potabilă: 5,81 km;

·        Reabilitare rețea de canal: 8,11 km;

·        Extindere rețea de canal: 4,52 km;

·        Stații de pompare apă uzată noi: 11;

·        Stații de pompare apă uzată reabilitate: 6.

„În 2017, atunci când ne-a fost delegat serviciul public de alimentare cu apă și canalizare al orașului Balș, unul foarte vechi și neperformant, am promis că îl vom extinde și reabilita cu fonduri europene. Acum putem vorbi de începerea acestor investiții de care comunitatea din Balș are atâta nevoie. Vom îmbunătăți calitatea apei distribuite și vom elimina disconfortul cauzat de turbiditatea crescută și lipsa presiunii. Mă bucur că, în acest fel, putem contribui și noi la dezvoltarea acestui oraș aflat în continuă schimbare. Compania de Apă Olt este parte din fiecare comunitate”, a transmis Cătălin Ușurelu, director general al Companiei de Apă Olt.

Orașul Balș are o rețea de apă foarte veche, de peste 50 de ani, iar în ultimii 30 de ani, până la preluarea serviciului public de alimentare cu apă și canalizare de către Compania de Apă Olt, nu s-au realizat lucrări majore de reabilitare și extindere.

Politica