sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ioana Mihăilă a depus jurământul pentru funcția de ministru al sănătății

Ioana Mihăilă a depus miercuri, la Palatul Cotroceni, jurământul pentru funcția de ministru al sănătății, președintele Klaus Iohannis exprimându-și satisfacția pentru găsirea de către coaliția de guvernare a unui ”modus vivendi care ne dă tuturor speranțe.

”Preluați astăzi un minister foarte complicat, Ministerul Sănătății, într-o perioadă extrem de dificilă, de pandemie. Vă doresc multă putere de muncă, mult succes! Vă doresc să vă integrați în echipa guvernamentală și cred că este un moment bun să spun că sunt foarte bucuros că în coaliție s-a găsit un modus vivendi care ne dă tuturor speranțe că lucrurile, de acum înainte, vor merge și mai bine. Și, în acest sens, doresc și Guvernului să găsească o colaborare foarte bună între membrii Guvernului și, în acest caz special, să o sprijiniți pe noua colegă, doamna ministru Mihăilă, fiindcă va avea enorm de multe probleme de rezolvat. Iar coaliției de guvernare îi doresc mult succes și să terminăm, cu rezultate notabil de bune, această etapă nefericită, pandemică. Sper foarte mult ca, printr-o campanie de vaccinare de succes, să reușim până în vară să ieșim din pandemie.”, a spus șeful statului după ce Mihăilă a depus jurământul.

„Prioritatea mea va fi rezolvarea crizei sanitare prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. Sunt medic și cunosc îndeaproape care este situația din spitale și cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluții ferme și clare și asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister – să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Rămân consecventă angajamentelor pe care mi le-am asumat ca secretar de stat în Ministerul Sănătății: refacerea infrastructurii de sănătate, sprijinirea segmentului ambulatoriu și a medicinei de familie, precum și alocarea finanțărilor pe criterii obiective. Depolitizarea sistemului de sănătate va fi un punct esențial al mandatului meu”, a declarat Ioana Mihăilă, potrivit g4media.ro

Absolventă a Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Ioana Mihăilă s-a clasat între primii 100 de candidați pe țară la examenul național de rezidențiat, profesând ca medic endocrinolog în Cluj și în Oradea, iar în 2016 a promovat cu nota 10 examenul pentru obținerea gradului de medic primar. A coordonat caravane medicale prin care au fost oferite servicii medicale gratuite în satele din județul Bihor.

Ioana Mihăilă a fost numită în funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății la începutul anului 2021. În această calitate, a coordonat activitățile de gestionare a investițiilor în sistemul medical românesc din fonduri externe și elaborarea componentei de sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență, cea mai importantă oportunitate de investiție în infrastructură de sănătate a României.

Politica