vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiova. Concedii medicale, cu semnături falsificate

Semnăturile unor medici de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova ar fi fost falsificate pe zeci de concedii medicale. Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice Dolj au făcut 8 percheziții la spitalul din Craiova, dar și în Băilești.

„Din cercetările efectuate de polițiști, sub supravegherea procurorilor, a rezultat faptul că, în perioada 2019-2021, ar fi fost falsificate semnăturile unor medici, angajați ai unui spital din Craiova, fiind astfel eliberate 46 de certificate de concediu medical pentru 4 persoane fizice, ce nu ar fi fost examinate de medicii respectivi.

În baza certificatelor de concediu medical astfel obținute, dar și a unor contracte de asigurare pentru concendii și indemnizații de asigurări de sănătate, beneficiarii ar fi încasat în total 240.000 de lei”, potrivit IPJ Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Oamenii legii ar fi fost sesizați chiar de către medicii ale căror semnături au fost falsificate.

„În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat documente ce pot constitui mijloace materiale de probă în cursul procesului penal.

Cercetările continuă în acest caz în vederea clarificării stării de fapt și a identificării tuturor persoanelor implicate, urmând ca în funcție de materialul probator administrat dosarul penal să fie înaintat unității de parchet competente, cu propunerile corespunzătoare”, mai adaugă IPJ Dolj.

Acuzațiile aduse sunt de fals în înscrisuri oficiale, uz de fals și înșelăciune.

Politica