vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Pițurcă: „Rotaru m-a întrebat într-o zi de ce Mihăilă nu joacă mai lipit de tușă!”

Războiul Pițurcă – Rotaru continuă! Fostul antrenor a dezvăluit diferențele dintre Becali și patronul oltenilor.

Victor Pițurcă nu ratează nicio ocazie să arunce săgeți spre Mihai Rotaru, ultimul său angajator. Fostul antrenor al grupării oltene a făcut o comparație între Gigi Becali și finanțatorul din Bănie și a declarat, fără perdea, că Rotaru îl întreba inclusiv despre aspecte ce țineau de registrul tehnico – tactic. La Telekom Sport, Pițurcă a spus: „Gigi Becali e la vedere. El vine şi vorbeşte pe la televizoar, prin faţă. Rotaru prin spate. Rotaru ascultă şi de alţii. A venit o dată: „de ce Mihăilă nu joacă mai lipit de tuşă?”. M-a întrebat pe mine într-o zi. El vorbeşte cu mulţi oameni de fotbal şi îi bagă multe lucruri în cap. De aici vin multe. Eu i-am zis şi atunci că Mihăilă are nevoie să se folosească de toată suprafaţa terenului, pentru că echipele care joacă cu Craiova se apără. La mine nu s-a implicat să îmi zică de echipă, pe cine să bag sau aşa”. 
Acuzat că se bagă peste antrenori, Rotaru declara cu ceva vreme în urmă: „Eu sunt masochist? Așa credeți? Pițurcă! Mangia! Cîrțu! Bergodi… că știm ce probleme a avut, să nu mai zic cu cine! Toți, antrenori cu personalitate! Cum să mă bag peste ei? De ce naiba îi mai luam? Sunt masochist? Eu nu intervin la echipă și nu pot să dau sfaturi! Sunt implicat în problemele administrative, la lucrurile la care mă pricep. Cât timp a fost Papură antrenor nu știam echipa. Nu am văzut niciodată un jucător înainte să vină! Nu sunt pasionat de acest lucru!”.
Apoi recunoaște că s-a băgat peste Mangia: „O singură dată l-am întrebat pe Mangia dacă este bine să joace 3-4-3. Atât… Și i-am mai spus o dată că vin belgienii după Screciu și dacă poate, dacă are doi sau trei la zero, să-l bage și pe Screciu. Dar i-am spus că el decide! (…) Nu are voie nimeni să se bage la echipă. Nici patronul, nici managerul, nici președintele. Eu nu mă bag la echipă, așa este educația mea. Marea mea problemă ar fi să cred că mă pricep la fotbal”.

Politica