vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Poliția a confiscat 12 sticleți

Polițiștii de la Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Mehedinți au confiscat în aceste zile 12 sticleți și 8 cânepari. Păsările au fost prinse în capcane și ținute în captivitate de către 3 bărbați cel mai probabil pentru divertisment ori cu scopul de a le vinde la târg. Polițiștii au mers la pont și au  confiscat păsările „vânătorilor” apoi le-au eliberat în habitatul lor natural. „Poliția Municipiului Drobeta Turnu Severin a fost sesizată cu privire la faptul că, pe un teren viran, situat în apropierea cartierului Veteranii de Război din municipiul Drobeta Turnu Severin, trei bărbați ar prinde diferite specii de păsări, cu ajutorul unor capcane improvizate. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, care, în urma verificărilor efectuate au stabilit că aspectele sesizate se confirmă”, a declarat  șeful Poliției Animalelor, din județul Mehedinți, subcomisar Răzvan Roman. Poliția nu a anunțat dacă „vânătorii” de sticleți au fost sancționați contravențional ori s-au ales cu dosare penale.

Politica