vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Un gorjean și-a bătut mama și bunica după ce s-a îmbătat

O femeie în vârstă de 60 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a sunat la poliție după ce fiul ei s-a îmbătat și a bătut-o. După mai multe cercetări, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au ajuns la concluzia că bărbatul nu s-a mulțumit să-și lovească doar propria mamă. Acesta și-a agresat și bunica.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 200 metri de persoanele vătămate sau locuința acestora”, au transmis polițiștii gorjeni.

Totuși, agresorul nu a ținut cont de interdicția primită. Femeia de 60 de ani le-a cerut, din nou, ajutorul polițiștilor, după ce fiul ei s-a întors acasă. Oamenii legii l-au reținut pe agresor pentru 24 de ore.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, a măsurilor instituite, iar față de bărbat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj”, se arată într-un comunicat al IPJ Gorj.

Politica