marți, mai 7, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Avocatul Poporului critică faptul că doar o femeie a fost propusă în Guvernul Cîțu

Avocatul Poporului, Renate Weber, a criticat miercuri nerespectarea echilibrului de gen în Guvernul Cîțu, dar a precizat că nu poate face niciun demers legal în acest sens, deși a primit solicitări de a sesiza Curtea Constituțională.

„Astfel, opinăm că, în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, România a armonizat legislaţia specifică, în acord cu reglementările internaţionale şi comunitare în materie, realizând astfel premisele respectării acesteia. Totuşi, chiar dacă realizarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi este un element important în prevenirea şi eliminarea inechităţilor sociale manifestate la nivelul societăţii, Avocatul Poporului apreciază că decizia de desemnare a membrilor Cabinetului este una eminamente politică, care aparţine exclusiv partidelor din coaliţia de guvernare, aceasta urmând a fi confirmată printr-un vot de încredere al Parlamentului”, se arată în comunicatul Avocatului Poporului.

Avocatul Poporului reaminteşte că poate sesiza Curtea Constituţională doar cu privire la conţinutul legilor şi ordonanţelor, celelalte acte ale Parlamentului excedând competenţelor instituţiei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform listei depuse la Parlament de premierul desemnat Florin Cîţu, Raluca Turcan, propusă pentru funcţia de ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, este singura femeie din viitorul Guvern.

Politica