vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Accident în Brădești. Șoferul, testat cu etilotest

Un accident de circulație a avut loc sâmbătă în comuna Brădești din județul Dolj, provocat de un bărbat care a lovit din plin un cap de pod, aflat pe marginea drumului. Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Filiași au fost sesizați cu privire la impactul produs și s-au deplasat la fața locului. Aceștia au stabilit circumstanțele producerii accidentului, potrivit cărora bărbatul în vârstă de 32 de ani care conducea prin localitate, a izbit un cap de pod amplasat pe marginea carosabilului, se arată într-un comunicat emis de IPJ Dolj. Inculpatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, unde a fost testat cu aparatul alcooltest. În urma testării, s-a stabilit că acesta avea o concentrație de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Având în vedere cele constatate, bărbatului i-au fost prelevate și mostre biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei, iar cercetările vor fi continuate de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, se mai precizează în comunicat.

Andreea TIGOIANU

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica