vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Covid-19. Ucraina interzice circulația în weekend

Guvernul Ucrainei a anunțat că interzice circulația în weekend, ca măsură de limitare a răspândirii coronavirusului. 

„După consultarea cu mediul de afaceri şi cu experţi, guvernul a optat pentru un model de măsuri de carantină care va asigura funcţionarea economiei şi va evita suprasolicitarea sistemului medical”, informează un comunicat al executivului ucrainean, potrivit Agerpres.

Parlamentul Ucrainei a votat impunerea de amenzi pentru persoanele care nu poartă mască în clădirile publice şi în transportul în comun, pe fondul extinderii fulgerătoare a pandemiei de coronavirus.  Absenţa măştii în magazine, muzee, sălile de sport sau biserici va fi pasibilă de amenzi situate între 5 şi 7,5 euro, potrivit legii votate de deputaţii acestei ţări, una dintre cele mai sărace din Europa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Contrar ţărilor din vestul Europei, precum Franţa sau Germania, Ucraina nu intenţionează deocamdată să reintroducă severa carantină din primăvară.

„Economia ucraineană nu trebuie să sufere din cauza unui lockdown total. Măsurile noastre locale şi adaptabile se justifică foarte bine”, a declarat premierul ucrainean Denis Şmihal.

La nivel naţional, s-au confirmat în total 489.808 cazuri de infectare cu coronavirus, din care 221.459 au fost urmate de recuperarea pacienţilor, iar 8947 au dus la decese.

Politica