vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Piețele din Dolj își continuă activitatea strict în aer liber

Noi măsuri privind activitatea de comercializare a legumelor și fructelor din cadrul piețelor aflate pe raza județului Dolj au fost discutate și urmează a fi implementate, astfel încât comercianții să își vândă în continuare produsele.
Conducerea Prefecturii Dolj, împreună cu primarii localităților din județ și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne au hotărât ca piețele să nu fie complet închise, întreaga activitate fiind mutată în aer liber, în spații special amenajate.
Astfel, în Piața Centrală din Craiova, sectorul de legume și fructe va fi mutat pe aleile adiacente halei închise, dar și în parcarea dinspre strada Vasile Alecsandri, menționează administratorul pieței. De asemenea, în Piața Big din Craiovița, acest sector își va continua activitatea pe aleile limitrofe pieței, dar și sub hala deschisă aflată pe strada Hortensiei, în Piața Gării, mesele amplasate la exterior pe strada Locomotivei permit continuarea comercializării produselor, iar piețe Valea Roșie, respectiv Ciupercă, nu se află sub egida noilor măsuri adoptate, deoarece sunt piețe deschise, se arată într-un comunicat de presă înaintat de Prefectura Județului Dolj.
În ceea ce privește târgurile din județ, acestea vor râmâne inchise, excepție făcând zonele cu produse agro-alimentare, care se regăsesc în aer liber.
Totodată, în Segarcea, Băilești și Calafat au fost deja amenajate o serie de spații deschise dedicate activităiții întreprinse de agenții economici și persoanele fizice, iar în Bechet, Dăbuleni și Filiași comercianții își pot continua activitatea în zonele actuale.
În ciuda contextului pandemic în care ne aflăm, prefectul județului Dolj, Nicușor Roșca, solicită Guvernului ,,să analizeze posibilitatea modificării prevederilor legale în sensul reluării activităților comerciale a agenților economici ce comercializează produse lactate și/din carne sau care au alt tip de activitate din interiorul obiectivelor nominalizate în art. 10, ind. 1, alin. 1 Anexa 3 a HG 856/2020”, se menționează în comunicatul de presă emis.

Andreea Tigoianu

Politica