vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Un bărbat din Corabia este cercetat penal pentru producere ilegală de alcool

Un bărbat de 80 de ani, din Corabia, este cercetat pentru producere ilegală de alcool. Polițiștii au găsit în locuința sa, în urma unor percheziții făcute miercuri, cazane artizanale de distilat alcool şi 7.556 de litri de țuică.

De asemenea, polițiștii au mai găsit 9.250 euro și 16.650 lei.

”În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri din Codul Fiscal”, a anunțat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, citat de realitateadeolt.net

Policlinica Buna Vestire Craiova

Bărbatul a primit și o amendă de 5.000 de lei de la lucrătorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Politica