vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Naționala feminină de handbal, reunire după aproape 200 de zile!

„Tricolorele” vor disputa două partide de pregătire la Craiova în compania echipei de tineret.

Fetele de la naționala de handbal s-au revăzut la prima acțiune după șase luni de pauză forțată din cauza pandemiei de Coronavirus și vor juca la Craiova două amicale cu selecționata de tineret.
„A fost o perioadă destul de lungă de pauză, am așteptat cu nerăbdare acest moment de a fi alături de fete. A fost foarte emoționant să-mi revăd coechipierele” – Yuliya Dumanska, componentă a echipei naționale de handbal.
„Mi-a fost dor de fete, mă bucur că sunt din nou la națională” – Denisa Dedu, componentă a echipei naționale de handbal.

Burcea vrea să se reia competiția internă
Selecționerul Bogdan Burcea își dorește ca până la Campionatul European din decembrie naționala să joace câteva meciuri amicale.
„Contează enorm că nu avem amicale, același sentiment îl avem și la cluburi, așteptăm să se reia campionatul. Selecția o faci în urma prestației de la club…  Nu mai știu dacă în aceste vremuri putem programa ceva și să rămână în picioare! Cel mai important e să se stabilizeze situația și să revenim la normal” – Bogdan Burcea, selecționer al echipei naționale feminine de handbal.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Neagu absentează motivat
Cristina Neagu nu a făcut deplasarea la Craiova pentru cele două meciuri de pregătire. Jucătoarea CSM-ului absentează motivat de la lot.
În schimb au revenit la echipa națională, după suspendările primite în „cazul Corona” două dintre fostele componente ale echipei din Brașov, Cristina Laslo, în prezent la CS Minaur Baia Mare și Bianca Bazaliu, acum la CSM București. Ultima oară cele două fete au fost chemate la prima reprezentativă în noiembrie 2019 și chiar înainte de plecarea la Campionatul Mondial din Japonia au fost implicate într-un scandal de dopaj și suspendate. Jucătoarele ar fi folosit terapia cu laser intravenos, ceea ce este interzisă de WADA.
„Ne interesează orice sportivă care poate performa, acordăm atenție și depinde numai de ele să se afle aici” – Bogdan Burcea, selecționer al echipei naționale feminine de handbal.

Componența lotului de senioare:
Raluca Băcăoanu (CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud), Diana Ciucă (SCM Rm. Vâlcea), Anca Polocoser (CS Minaur Baia Mare), Denisa Dedu (CSM București), Nicoleta Dincă (CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud), Yuliya Dumanska (HC Podravka Vegeta), Raluca Petruș (SCM Gloria Buzău), Ana Maria Iuganu (SCM Gloria Buzău), Cristina Laslo (CS Minaur Baia Mare), Laura Moisă (CSM București), Bianca Bazaliu (CSM București), Lorena Ostase (CSM Slatina), Crina Pintea (CSM București), Laura Popa (CS Rapid București), Andreea Rotaru (SCM Gloria Buzău), Ana Maria Savu (SCM Craiova), Sonia Seraficeanu (SCM Minaur Baia Mare), Ana Maria Țicu (SCM Craiova).
SPORTSNET GROUP

Politica