luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Încă un incinerator neautorizat, pus în funcțiune de concubina unui fost procuror din Slatina

Început cu fix două săptămâni în urmă şi terminat acum două zile, controlul comisarilor de mediu la incineratorul de deşeuri periculoase din Slatina cu probleme grave de poluare a scos la iveală noi încălcări ale legii, potrivit Adevărul.

Mai exact, ceea ce a făcut public Garda Naţională de Mediu, cu puţin timp în urmă, anunţând finalizarea controlului, arată însă un tupeu inimaginabil al proprietarei incineratorului. Nu doar că ardea cantităţi cu mult peste capacitatea autorizată şi că folosea instalaţii de filtrare neconforme, dar, pentru că în această perioadă vin foarte multe deşeuri, de peste tot din ţară, a mai pus în funcţiune încă un incinerator, neautorizat

Concluziile comisarilor de mediu au fost următoarele:

Policlinica Buna Vestire Craiova

„În urma mai multor sesizări primite atât on-line cât şi telefonic, în data de 10.08.2020, o echipă a Gărzii Naţionale de Mediu, formată din reprezentanţi din cadrul Comisariatului General şi din cadrul Serviciului Comisariatului Judeţean Olt, a demarat un control la incineratorul din municipiul Slatina, jud. Olt, instalaţie ce aparţine SC XTREME ECOENERGY GROUP SRL. Având în vedere că în data de 10.08.2020 reprezentanţii societăţii SC Xtreme Ecoenergy Group SRL nu au facilitat controlul şi nu au permis accesul comisarilor de mediu pe amplasament, la instalaţiile tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la echipamentele şi instalaţiile de depoluare a mediului, precum şi în spaţiile sau zonele aferente acestora, în scopul verificării şi inspectării acestora, aşa cum anunţam în postarea din 10.08, echipa de control a revenit însoţită de reprezentanţi ai IPJ Olt. Controlul, desfăşurat pe parcursul a două zile, în data de 12.08.2020 şi 18.08.2020, a relevat nereguli grave, atât în ceea ce priveşte autorizaţia de mediu deţinută cât şi abateri de la legislaţia de mediu în general:

– deşeurile nu erau incinerate la temperatura prevăzută în autorizaţia de mediu (1100 grade C)

– traseul de evacuare a gazelor arse rezultate din incinerarea deşeurilor periculoase şi nepericuloase nu era conform prevederilor Autorizaţiei de mediu, eliminarea gazelor de combustie fiind făcute prin by-pass, direct în coşul de fum.

– Montarea fără autorizaţie şi fără un aviz de mediu a unei instalaţii de captare şi epurare a gazelor pentru care reprezentanţii societăţii nu au putut prezenta, în timpul controlului, documente privind eficienţa instalaţiei de spălare a gazelor nou construită pe amplasamentul punctului de lucru. De asemenea, nu au putut fi oferite nici explicaţii sau dovezi că emisiile „conduse” prin acest nou sistem, (care, în accepţiunea societăţii, ajută la epurarea gazelor şi fumului), îndeplinesc cerinţele legale pentru a fi evacuate în atmosferă”.

De asemenea, comisarii spun că: ”a fost montat încă un incinerator care, la data controlului, nu funcţiona. În interiorul acestuia a fost găsită cenuşă rezultată din procesul de incinerare a deşeurilor, existând indicii că instalaţia a fost folosită în ultimele 24-48 de ore. Întrucât reprezentantul societăţii a susţinut că acest incinerator a fost folosit pentru realizarea unor probe tehnologice, pentru a se asigura că acesta nu va fi pus în funcţiune, comisarii GNM au sigilat uşa de alimentare a incineratorului. Precizăm că această instalaţie nu este prevăzută în Autorizaţia de mediu şi încalcă prevederea clară din autorizaţie prin care „se interzice desfăşurarea pe amplasament a altor activităţi cu impact semnificativ, fără autorizaţie de mediu.”

Reamintim că, vinerea trecută, la marginea Slatinei, pe un teren folosit până nu demult de firma de salubritate din Slatina ca depozit temporar de deşeuri menajere, şoferii firmei Xtreme EcoEnergy aduceau deşeuri care ar fi trebuit incinerate, dar şi cenuşă rezultată în urma incinerărilor şi care are un regim special, aceasta trebuind predată unei firme specializate.

Poliţia Slatina a deschis un dosar penal în acest caz, iar Garda de Mediu Olt s-a îndreptat cu cercetările către Primăria Municipiului Slatina, terenul fiind în domeniul oraşului. Primăriei i s-a impus să cureţe acel teren, însă până la acest moment nimeni nu a fost sancţionat pentru cele întâmplate, verificările fiind încă în curs, conform justificării autorităţilor. Întrebarea deja pusă de cititori pe contul oficial al Gărzii de Mediu este de ce s-a propus doar suspendarea autorizaţiei de mediu şi nu s-a făcut şi sesizare penală pentru cele constatate în curtea firmei.

foto: facebook/Garda de Mediu

Politica