sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Klaus Iohannis: Starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după ședință cu Guvernul, de la Palatul Cotroceni, că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile, nu sunt prevăzute noi măsuri de restricție, însă guvernul nu va lua nici alte măsuri de relaxare.

„Am finalizat o discuție de lucru importantă pe care am avut-o împreună cu Premierul Orban, cu mai mulți miniștri și consilieri prezidențiali. Am analizat situația epidemiologică, măsurile care se impun pentru perioada următoare și pot să vă comunic câteva lucruri.

Situația epidemiologică nu este bună. Ați văzut că am avut și astăzi peste 600 de persoane care au fost detectate cu COVID-19.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Este mult. Este foarte mult. Și, în acest context, dragi români, vreau să vă spun trei lucruri: protejați-vă, protejați-vă și protejați și pe alții!

Purtatul măștii, păstrarea distanței sunt metode sigure pentru a opri răspândirea acestei epidemii. Respectați normele!

În aceste condiții, în care nu doar că nu scade numărul bolnavilor, ba crește iarăși, este evident că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile. Deci, starea de alertă va fi prelungită. Însă se vor păstra doar restricțiile care sunt acum în vigoare.

Deci, nu se prevede acum introducerea de noi restricții, cum, din păcate, având această evoluție, nu poate fi vorba de a introduce noi relaxări.

În acest context, totuși îngrijorător, dorim să continuăm măsurile care vor duce la revigorarea economică. Nu vor fi luate măsuri care inhibă economia. Guvernul are în pregătire – și o să prezinte la momentul oportun – noi și noi acte normative și hotărâri care pun în practică programul de revigorare economică care a fost prezentat. Revigorarea economică este extrem de importantă după această perioadă complicată prin care am trecut.

În concluzie, starea de alertă continuă. Atenție, protejați-vă, protejați-i pe ceilalți! Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate!” a declarat Klaus Iohannis la finalul ședinței de la Palatul Cotroceni.

Politica