vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Moldovenii vin în Bănie cu gânduri războinice: „Vrem pe podium!”

Adversarii CSU din primul meci de la restart țintesc să reprezinte România în cupele europene în vară

CSU Craiova – FC Botoșani va fi primul meci oficial din România pe pandemie. Oltenii și-au măsurat forțele în weekend cu FC Viitorul, iar impresia generală e că primul 11 arată ok, dar CSU n-are bancă. Botoșani, care nu a disputat niciun test, vine cu pretenții în Bănie. Unul dintre motive e legat și de faptul că Astra Giurgiu n-a primit licența pentru Europa.
România va avea 4 reprezentante în cupele europene, care sunt în mare măsură decise. Astfel, dacă FCSB va câștiga Cupa României va merge în întrecerile continentale împreună cu CFR Cluj, CSU Craiova și Botoșani. Dacă FCSB nu se impune în competiția knock-out, ajunsă la faza semifinalelor, atunci CFR Cluj, CSU, Botoșani și echipa lui Becali se vor bate pentru cele 3 locuri europene care le asigură campionatul. Este și motivul pentru care botoșănenii și-au fixat obiectiv podiumul.  
Valeriu Iftime a spus la Digi Sport: „Botoșaniul e echipă bună, valoroasă. Nu suntem cei mai buni, dar… am pretenția de a ne clasa pe podium, vrem să jucăm cupe europene, chiar dacă ne numim Botoșani. Merită puțină atenție Botoșaniul. Nu știu ce o să facă Astra și Gazul, ele nu sunt echipe vândute, vor munci, vor produce surprize, dar Botoșaniul vrea să facă fotbal, să fim ambițioși, să facem treabă. Dar nu pot să măsor nimic, nu am avut niciun meci amical, sunt trei luni fără fotbal. Însă am încredere în Marius Croitoru. Să vedem ce valoare avem, să vedem dacă avem forță și putere. Am pretențiile mele”, a declarat Valeriu Iftime la Digi Sport. „M-am bucurat un pic, așa, că Astra nu a luat licența. Dar trebuie să ne gândim la jocul nostru, să luăm locul 3, unde suntem siguri de cupele europene”.

Clasament play-off
1. CFR Cluj 2 1 1 0 2-1 30
2. FCSB 2 1 1 0 6-3 26
3. CSU Craiova 2 1 0 1 3-5 26
4. Astra Giurgiu 2 1 0 1 2-2 24
5. FC Botoșani 2 0 1 1 2-3 24
6. Gaz Metan Mediaș 2 0 1 1 1-2 23

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica