miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Becali simte concurența din Bănie: „Rotaru nu e prost. Dacă era prost, nu făcea bani”

Gigi Becali vrea să câștige campionatul, dar și să facă bani din vânzarea de jucători. Astfel, patronul FCSB încearcă să aducă la echipa lui cât mai mulți tineri de valoare, pe care să îi transfere pe bani mulți la cluburi din străinătate. Până acum, cei mai mulți jucători U21 au ajuns în Capitală de la echipa lui Gică Hagi, Viitorul.
Se pare că Becali a pus ochii pe încă doi fotbaliști din curtea „Regelui”, dar este conștient că și contracandidatele la titlu își pot îndrepta atenția către cei doi. Este vorba despre Boboc și Ghiță, apărătorii de la Viitorul, pe care și CSU Craiova i-ar putea pune pe lista de achiziții în orice clipă.
„Boboc îmi place, e bun și pe stânga și pe dreapta. Plus că e bun și în apărare, dar și în atac. De Ghiță, am vorbit cu Hagi de acum trei luni. Mi-a spus că discutăm mai la vară”, a spus Becali, într-o intervenție telefonică la Digi Sport.
Chestionat de Ion Crăciunescu dacă nu se teme ca cei doi jucători de la Viitorul să fie ademeniți de CSU Craiova, Becali a replicat: „Noi avem la Academie acum foarte mulți jucători tineri, talentați. Dar ce spunea domnul Crăciunescu… Rotaru nu e prost. Dacă era prost, nu făcea bani! Ce zic eu că mă protejez, dar ăla și mai tare. Dacă nu dau eu bani acum, nu dă nimeni”, a mai spus Becali, la Digi Sport.
Benzar, Nedelcu, Tănase, Coman sau Gabi Iancu sunt jucătorii pe care Becali i-a transferat de la Viiotrul în speranța că va obține bani mulți în urma unor eventuale transferuri. De partea oltenilor, Rotaru i-a adus din curtea lui Hagi pe Alex Băluță, pe care l-a vândut în Cehia, dar și pe Cicâldău, ce a devenit unul dintre cei mai buni mijlocași din Liga 1.

Politica