vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Regula U21 poate da mai puține bătăi de cap: 5 schimbări pe meci, până la finalul anului

Dacă Federația Română de Fotbal va lua hotărârea să redeschidă competițiile interne și să facă un program care să le permită să se încheie până la finalul anului, atunci echipele românești vor putea să efectueze mai mult de 3 schimbări pe meci. Astfel, problemele legate de regula U21 și de schimbarea ce a început să fie sacrificată pentru a scoate din teren un tânăr ar putea să dispară pentru o perioadă scurtă de timp.
Propunerea FIFA de a permite 5 modificări în timpul unui meci a fost aprobată. Această măsură ar urma să fie luată pentru a proteja fotbaliștii în urma întreruperii competițiilor cauzată de pandemia COVID-19 și va putea fi aplicată în competițiile aflate în desfășurare sau care urmează să debuteze și să se finalizeze până la 31 decembrie 2020. Pentru a nu afecta cursivitatea jocului, acestea vor fi realizate în cel mult 3 momente de întrerupere a partidei.
„Acest amendament temporar intră în vigoare imediat. Acesta a fost conceput ținând cont de impactul pe care îl pot avea asupra jucătorilor comprimarea calendarului competițional și posibilitatea disputării jocurilor, până la finalul anului, în cele mai diverse condiții meteo. Decizia implementării acestei modificări de regulament va aparține fiecărui organizator de competiție în parte. IFAB și FIFA vor analiza ulterior posibilitatea extinderii perioadei în care amendamentul se află în vigoare”, se arată într-un comunciat al Federației Române de Fotbal.
Regula celor 5 schimbări permise pe durata unui joc a fost testată în cadrul calificărilor pentru viitoarea ediție a Campionatului European U21, care au debutat în toamna anului trecut. În privința campionatelor în care sistemul de asistență video a fost implementat, IFAB a permis întreruperea utilizării VAR în momentul reluării competițiilor. Acolo unde sistemul este folosit, toate aspectele privind Legile Jocului și protocolul VAR vor fi în continuare aplicate ca până acum.
Foto: frf.ro

Politica