duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Naționala feminină de handbal, calificată direct la EURO2020!

Pandemia de Coronavirus a dat peste cap calendarul handbalistic internațional, iar forurile competente au luat decizii importante

Vești bune vin pentru naționala feminină de handbal a României. Fetele pregătite de Bogdan Burcea au aflat vineri seara faptul că nu vor mai trebui să joace calificări pentru a ajunge la turneul final din decembrie.
„Tricolorele” au deja biletele de Euro, ca urmare a rankingului, a decis astăzi forul european, care a preferat să anuleze toate meciurile de calificare.
„Am primit cu bucurie decizia forului continental și anume că echipa națională feminină este calificată direct la Campionatul European din decembrie, din Norvegia și Danemarca. Vom avea o toamnă plină din punct de vedere al competițiilor intercluburi, atât pe plan intern, cât și european. Putem urmări în toată această perioadă sportivele care sunt în atenția noastră pentru convocarea la națională, obiectivul fiind desigur o selecție cât mai bună pentru turneul final continental” – Bogdan Burcea, selecționerul naționalei feminine de handbal a României.

Turneele preolimpice, amânate din nou
Handbalistele din naționala României ar fi trebuit să joace în martie, în Muntenegru, turneul preolimpic. Pandemia de Coronavirus a pus stop tuturor competițiilor, astfel încât meciurile nu au mai avut loc. Olimpiada s-a amânat pentru vara viitoare, așa că forul internațional a hotărât ca și jocurile de calificare să se dispute în primăvara lui 2021.
„Federația Internațională a stabilit că turneele preolimpice din luna martie să se amâne până în primăvara anului viitor, iar acest lucru este benefic pentru noi. Vom parcurge cu sportivele o experiență deosebită la Euro, poate fi un mijloc de pregătire excepțional, atât pentru sportive, cât și pentru noi, staff-ul tehnic. Putem acumula experiențe pozitive care ne vor fi de mare ajutor la turneul preolimpic din primăvara lui 2021, atunci când vom califica România la Olimpiada de la Tokyo, din 2021” – Bogdan Burcea, selecționerul naționalei feminine de handbal a României.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Naționala masculină nu a prins Mondialul!
Dacă veștile au fost minunate pentru handbalistele lui Bogdan Burcea, nu același lucru se poate spune și despre naționala masculină. Partidele din barajul pentru calificarea la turneul final au fost anulate („tricolorii” ar fi trebuit să joace cu Bosnia, apoi, în cazul unei victorii, cu Ungaria). Ca și în cazul fetelor, forul internațional a decis ca reprezentativele cu un coeficient mai mare să fie direct calificate la Campionatul Mondial, caz în care Ungaria ne-a depășit, astfel că băieții lui Rareș Fortuneanu vor rata competiția.
„Decizia forului a fost anularea celor două baraje și de a califica direct Ungaria la Campionatul Mondial, datorită rankingului. Este o decizie care nu ne dă dreptul să ne apărăm șansele pe teren, o decizie frustrantă și nedreaptă, dar care trebuie respectată. Ne ambiționează și ne face să revenim mai puternici și mai determinați să ne calificăm la Campionatul European din 2022” – Rareș Fortuneanu, selecționerul naționalei masculine de handbal a României.

F.R. Handbal

Politica