joi, mai 16, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

A început distribuirea tichetelor sociale de Paște către slătinenii defavorizați

Primăria Slatina a demarat acțiunile de distribuire a tichetelor sociale de Paște, începând de astăzi, 9 aprilie. Operațiunea se va derula prin intermediul Poștei Române, iar tichetele vor ajunge la 5.705 persoane.

Inițial au fost 5.765 cereri depuse în acest sens de către persoanele vizate, respectiv persoane cu handicap grav/accentuat și pensionarii cu pensia de maximum 1.200 lei, dar nu toate au fost aprobate și în final un număr de 5.705 persoane vor primi tichetele sociale.

Acțiunea de depunere a cererilor pentru tichetele sociale a avut loc în perioada 3-28 februarie, persoanele vizate având posibilitatea de a folosi în acest sens fie unul dintre cele zece puncte amenajate pe raza întregului oraș, fie direct pe site-ul Primăriei municipiului Slatina.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Tichetele sociale au valoarea cumulată de 100 lei/beneficiar și vor putea fi valorificate în cadrul unui număr de 144 de unități comerciale de pe raza municipiului. Lista completă a acestor unități comerciale va fi atașată fiecărui tichet social ce va fi distribuit beneficiarilor, dar poate fi consultată online și pe site-ul Primăriei municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro, rubrica ”Informații de interes public”.

Politica