luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oase şi cranii umane, îngropate pe un câmp, la 30 kilometri de Caracal

Două cranii umane şi alte fragmene osoase au fost descoperite pe un câmp, în judeţul Olt, la doar 30 de kilometri de Caracal, pe un teren agricol de lângă satul Mărgeni, comuna Brâncoveani, scrie Mediafax.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au început cercetările în acest caz, dosarul având ca obiect infracţiunea de omor calificat, comisă asupra a două sau mai multe persoane. În anchetă s-au implicat și Direcţia de Investigaţii Criminale şi Institutul de Criminalistă din cadrul I.G.P.R Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului Olt: „În seara zilei de 19.11.2019, pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, s-a înregistrat dosarul penal nr. 434/P/2019, având ca obiect infracţiunea de omor calificat, comisă asupra a două sau mai multe persoane, prev. de art. 188 – art. 189 alin. 1 lit. f C.pen., determinat de faptul că, în după – amiaza acelei zile, în jurul orei 18:30, pe un teren agricol de lângă satul Mărgheni, comuna Brîncoveni, judeţul Olt, în zona cunoscută sub denumirea „ Odaia lui Soreaţă”, au fost găsite mai multe fragmente osoase şi un craniu. Ca urmare a aspectelor sesizate, o echipă operativă constituită din procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt şi comisari de poliţie din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Olt, s-au deplasat la locul indicat, iar în urma cercetării locului faptei au fost găsite mai multe oase şi fragmente osoase, precum şi două cranii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma examinării macroscopice, medicul legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Olt a apreciat că acestea sunt de natură umană”.

În continuarea anchetei s-a procedat la audierea de martori, respectiv a persoanelor care au găsit iniţial fragmentele osoase pe terenul agricol şi s-a dispus efectuarea unei expertize antropologice de către Institutul Naţional de Medicină Legală Bucureşti.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală cu sprijinul Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R. Bucureşti şi Institutului de Criminalistă din cadrul I.G.P.P.R Bucureşti.

Politica