duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Stadionul din Severin poate primi 7.000 de spectatori! 10.000 de craioveni vor la meci!

Clubul oltean va asigura transportul tuturor celor care vor să participe din Craiova la derby-ul cu Dinamo de la Severin. Problema e că stadionul nu prea-i poate găzdui.

Stadionul Municipal din Severin are o capacitate de 19.800 de locuri. Re-omologarea lui, pentru meciurile din prima ligă, s-a făcut în cursul săptămânii trecute, când CSU Craiova a cerut să joace la Dunăre, apreciind că iarba de pe Oblemenco nu va fi pusă la timp. Potrivit Prosport, comisia de omologare s-a consultat cu Jandarmeria Mehedinți și cu ISU Mehedinți, și s-a ajuns la concluzia că arena nu poate găzdui mai mult de 7.000 de oameni.

Motivul, potrivit sursei citate, e legat de faptul că în anumite părți ale stadionului a căzut tencuiala și există riscul ca o ploaie de bucăți de ciment să se abată asupra jucătorilor, în cazul în care spectatorii se înfierbântă. Cum în România rezolvarea unei astfel de probleme ia de la o lună în sus e improbabil să se facă vreo concesie pentru meciul CSU Craiova – Dinamo.

Policlinica Buna Vestire Craiova

CSU Craiova are în jur de 6.000 de abonați, iar vreo 4.500 de bilete erau deja vândute ieri pentru meci. Așa că, peste 10.000 de suporteri olteni ar trebui să aibă locurile asigurate pe arena ce nu poate primi mai mult de 7.000 de persoane.

Clubul oltean a anunțat printr-un comunicat că va oferi transport gratuit din Bănie suporterilor care vor să vadă pe viu meciul de la Severin: „Cu toate promisiunile făcute de cei implicați, meciul cu Dinamo București este practic imposibil să se desfășoare pe stadionul „Ion Oblemenco”. Astfel, pentru a pregăti cum trebuie organizarea meciului, clubul Universitatea Craiova face următoarele precizări: – Abonații și suporterii care au achiziționat deja bilete sunt așteptați oricând la oricare dintre punctele de vânzare ale clubului pentru a intra în posesia unei invitații într-un loc similar din Stadionul Municipal Drobeta Turnu Severin. Cei care au achiziționat deja bilete pot opta și pentru varianta în care li se returnează banii. Abonații clubului Universitatea Craiova care doresc să beneficieze în mod gratuit de transport dus-întors la meci trebuie să se prezinte până vineri, 1 noiembrie 2019, la unul dintre punctele de vânzare pentru înscrieri. Biletele pentru Universitatea Craiova – Dinamo București pot fi achiziționate de la toate punctele de vânzare ale clubului (magazinul oficial, magazinul mobil și Sala Polivalentă), de la partenerii Eventim.ro și online. De asemenea, biletele pot fi achiziționate și de la casa de tichete a stadionului „Municipal” din Drobeta Turnu Severin, zilnic, în intervalul orar 10:00 – 19:00”.

Politica