luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Fratele lui Traian Băsescu, implicat într-un accident în Eforie

Două persoane au fost rănite, vineri, într-un accident rutier în care a fost implicat Mircea Băsescu, în localitatea Eforie. După primele cercetări, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă pe numele fratelui fostului preşedinte, scrie Mediafax.

Potrivit poliţiştilor constănţeni, vineri dimineaţă, Mircea Băsescu a condus un autoturism pe DN 39, dinspre Eforie Nord către Agigea, iar la un moment dat a efectuat un viraj la stânga, pentru a întoarce, peste marcajul dublu continuu. În acel moment maşina condusă de fratele fostului preşedinte Traian Băsescu a fost lovită de un autoturism, condus regulamentar din sens opus de o femeie de 61 de ani.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

foto: Mediafax

Politica