marți, mai 7, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Un monument important din Severin va fi renovat

Monumentul Obelisc din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, aflat în stare de degradare va fi renovat cât mai repede cu putință. Viceprimarul Severinului, Daniel Cîrjan, a declarat că sunt necesare aceste lucrări având în vedere că monumentul este închinat grupului de partizani condus de învățătorul Victor Popescu, care au luptat în Munții Mehedințiului împotriva ocupantului german.

„Alături de grupul consilierilor liberali am propus efectuarea de lucrări de reabilitare și reparații la monumentul Obelisc de pe strada Crișan. În nordul municipiului, operă a lui Constantin Lucaci, s-a ridicat un obelisc închinat grupului de partizani condus de învățătorul Victor Popescu, care au luptat în Munții Mehedințiului împotriva ocupantului german. Din păcate, această operă de artă, devenită un simbol și un loc de întâlnire pentru tinerii din Drobeta Turnu Severin, se află la acest moment într-un stadiu avansat de degradare, fiind multiple plăci de marmură desprinse de-a lungul timpului. Starea în care se află acest monument este o pată pe obrazul tuturor autorităților județului Mehedinți și municipiului Drobeta Turnu Severin deoarece poate fi și un simbol al nepăsării față de simbolurile care reprezintă comunitatea noastră”, a declarat viceprimarul Daniel Cîrjan.

Politica