sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Românii au coborât din maşini pe DN1 ca să aplaude maşina în care se află Papa Francisc

Oamenii au coborât din maşini pe DN1, la intrarea în Capitală, ca să aplaude maşina în care se află Papa Francisc, suveranul pontif ajungând pe teritoriul românesc în urmă cu circa 40 de minute.

Potrivit Mediafax, după ce a fost primit pe Aeroportul Otopeni, Papa Francisc a fost preluat de un Logan de culoare albastră şi dus către Palatul Cotroceni.

Pe sensul opus, oamenii au oprit maşinile şi au coborât din autoturisme pentru a face poze şi a aplauda.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Papa Francisc a fost aşteptat pe Aeroportul „Henri Coandă” Bucureşti de sute de persoane, fiind întâmpinat şi de doi copii, frate şi soră, în vârstă de 12 şi 13 ani, îmbrăcaţi în port popular, greco catolici, din familia unui erou al neamului, Augustin Vişa, care a fost arestat pe vremea lui Antonescu.

De la aeroport, Papa Francisc a mers la Palatul Prezidenţial Cotroceni pentru ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la preşedintele României şi întâlnirea cu prim-ministrul.

La 15.45, Papa Francisc merge la Palatul Patriarhiei Bisericii ortodoxe române pentru o întâlnire privată cu Patriarhul ortodox, după care urmează întâlnirea cu Sinodul permanent al Bisericii ortodoxe, în faţa căruia prezintă cel de-al doilea discurs al vizitei.

Întrevederea cu reprezentanţii Bisericii ortodoxe se încheie cu vizita Papei şi a Patriarhului la noua catedrală ortodoxă pentru rugăciunea ”Tatăl Nostru” şi cu un cuvânt de salut din partea Succesorului lui Petru.

Prima zi a papei în România se încheie cu Sf. Liturghie oficiată în catedrala ”Sf. Iosif” a arhidiecezei romano-catolice de Bucureşti.

Călătoria apostolică a papei Francisc în România are loc la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999, şi se desfăşoară sub genericul „Să mergem împreună”.

Politica