sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Sindicaliştii din căile ferate protestează în faţa Ministerului Transporturilor

Sindicaliştii din Alianţa Federaţiilor Tehnice Feroviare şi Federaţia Naţională „Drum de Fier” protestează joi în faţa Ministerului Transporturilor, pentru adoptarea proiectului de lege privind Statutul personalului feroviar în forma dorită de salariaţii feroviari, informează Mediafax.

Sindicaliştii protestează și pentru salarizare decentă la societăţile feroviare, pentru condiţii de muncă mai bune, pentru reorganizarea societăţilor feroviare într-un sistem integrat de tip holding, dar şi pentru investiţii urgente în infrastructura feroviară şi în materialul rulant.

Rodrigo Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari a declarat că sindicaliştii doresc negocierea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor feroviare, care să conţină o creştere a salariilor cu 50%, în condiţiile în care jumătate din angajaţii la calea ferată au salarii la nivelul minimului brut pe economie, iar restul sunt plătiţi sub nivelul unui muncitor necalificat din construcţii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, sindicaliştii cer şi o infrastructură mai bună la calea ferată.

Mitingul are loc între orele 10:00-13:00 şi participă aproximativ 1.500 de persoane.

Sindicaliştii spun că se vor întâlni cu oficiali ai ministerului în timpul manifestației.

Politica