Conecteaza-te cu noi

Breaking News

Accident cu şapte victime. Două au decedat

Publicat

pe

Un grav accident rutier s-a produs luni în Băile Govora. Un bărbat şi o femeie şi-au pierdut viaţa. Alte cinci persoane, între care un copil, au ajuns la spital. În accident au fost implicate două autoturisme. Şoferul unei dintre maşini ar fi pătruns pe constrasens şi a intrat în coliziune cu cealaltă maşină care circula regulamentar.

„În total sunt şapte victime, dintre care două persoane decedate – o femeie şi un bărbat. Pentru bărbatul decedat s-au făcut manevre de resuscitare, dar, din păcate, a fost declarat mort. Alte patru victime, conştiente, au fost preluate de ambulanţele SAJ şi SMURD şi transportate la spital, în timp ce copilul, care avea răni uşoare, a plecat cu cineva din familie către UPU Vâlcea”, a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

© 2021. Toate drepturile rezervate.