duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Demisii în lanț la PSD. Oana Silvia Vlăduca trece în barca lui Ponta

Deputatul de Dâmbovița, Oana Silvia Vlăduca demisionează din PSD și se înscrie în partidul lui Victor Ponta. Este cea de-a treia demisie din PSD în această săptămână iar majoritatea PSD-ALDE de la Camera Deputaților este afectată.

Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook:

„Din păcate, foarte multe dintre valorile pentru care am aderat la PSD acum două decenii și-au încetat valabilitatea de când partidul a intrat în zodia nefastă a unui lider nefast.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În atare condiții, am avut de cumpănit cu privire la parcursul de urmat și AM HOTĂRÂT SĂ MĂ ALĂTUR LUI VICTOR PONTA ȘI PRO ROMÂNIA! Nu e deloc ușor să o iau de la capăt, dar sunt puternică și nu mă feresc de muncă. Așa am crescut de mică și așa am înaintat în viață”.

La începutul săptămânii Mihai Tudose și-a anunțat demisia din PSD și înscrierea în partidul înființat de Victor Ponta, afirmând că și-a pierdut orice speranță că „lucrurile se vor îndrepta”.

La două zile diferență, deputatul Georgia Pop și-a anunțat, la rândul său demisia și înscrierea în partidul Pro România. În urma celor trei demisii, Coaliția PSD-ALDE are la Camera Deputaților 161 de deputați iar majoritatea necesară adoptării legilor organice este de 165 de voturi. Cel patru voturi lipsă aduce Coaliția în situația de a negocia fiecare vot cu UDMR și Minoritățiile.

Politica