duminică, aprilie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

41 de utilaje acționează pentru menținerea în stare funcțională a străzilor din Craiova

41 de utilaje îndepărtează zăpada de pe carosabil, împrăștie material antiderapant, încarcă și transportă sare pentru aprovizionarea punctelor intermediare din oraș.

Intervenția pentru deszăpezire a început cu 24 de utilaje, imediat ce lapovița s-a transformat în ninsoare, în jurul orei 5.00, în această dimineață, și pe fondul ninsorii abundente, numărul utilajelor a fost suplimentat, ajungând la ora 12.30, la 41. Acțiunea va continua cât va fi necesar, atât pentru combaterea poleiului cât și pentru îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabil, având în vedere că municipiul Craiova se află sub atenționare Cod galben de ninsoare până la ora 20.00 și, în următoarea perioadă, sunt prognozate temperaturi care vor ajunge până la minus 13-minus 14 grade Celsius în timpul nopții și vor rămâne negative și în timpul zilei. Se acționează cu prioritate pe străzile principale, pe care circulă mijloace de transport în comun, și în zonele de risc din municipiu (zone de pantă, sensuri giratorii, intersecții și pasaje), ulterior urmând să se intervină pe străzile cu prioritate 2 și 3, conform Programului comun de acțiune pentru deszăpezirea, prevenirea și combaterea poleiului în municipiul Craiova, pentru sezonul de iarnă 2018-2019.

De asemenea, se acționează, începând din această dimineață, pentru degajarea trotuarelor și esplanadelor din municipiu, prin intermediul a peste 500 de lucrători ai SC Salubritate Craiova SRL, Regiei Autonome pentru Administrarea Domeniului Public Craiova și RAT SRL, aceștia intervenind cu prioritate în zonele de acces către spitale, instituții publice, unități de învățământ și unități de alimentație publică.

Policlinica Buna Vestire Craiova

SC Salubritate Craiova SRL, în calitate de operator care are delegată activitatea de deszăpezire în municipiul Craiova, face apel la cetățenii municipiului:

-să parcheze autovehiculele astfel încât să nu îngreuneze acțiunea utilajelor de deszăpezire

-să depoziteze zăpada îndepărtată de pe mașini pe spațiul verde din apropiere sau, dacă nu este posibil, în grămezi, la marginea trotuarului, astfel încât să nu fie afectată circulația pietonală sau pe carosabil, lângă bordură, astfel încât să nu fie afectată circulația autovehiculelor și scurgerea apei în sistemul de canalizare

-să degajeze zăpada de pe căile de acces în blocuri sau de pe trotuar, în dreptul imobilului în care locuiesc

-să nu arunce zăpada pe carosabil

Deținătorii cu orice titlu ai spațiilor comerciale de pe teritoriul municipiului au obligația de a îndepărta zăpada din dreptul acestora.

Politica