vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Incident grav la Rovinari. S-au tăiat în plină stradă!

S-au luat la bătaie în plină stradă, iar un pistol a fost găsit la locul faptei. Incidentul a avut loc în Rovinari, județul Gorj. Doi tineri de 24 și 26 de ani au ajuns duminică la spital cu multiple plăgi tăiate la nivelul membrelor superioare și abdomenului. Polițiștii, dar și Serviciul de Investigații Criminale și Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat cercetări la fața locului. Cei doi tineri sunt din localitatea Vladimir și erau în stare de conștiență când au ajuns autoritățile. Aceștia au explicat că în jurul orei 21.00, au avut un conflict verbal cu mai multe persoane pe care nu le cunoșteau, în parcarea unui imobil de pe strada Muncii, din localitate.

„Cu ocazia cercetării locului faptei, în apropiere a fost identificat un pistol model airsoft, nesupus autorizării sau notificării, despre care nu există indicii că ar fi fost folosit, fiind ridicat pentru cercetări”, conform IPJ Gorj. Cercetările au continuat și au fost depistate mai multe persoane implicate în eveniment.

În cele din urmă, au fost conduse la sediul poliției pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta. În plus, la percheziția corporală, efectuată asupra unui tânăr de 27 de ani, din Rovinari, a fost găsit un briceag cu lama de 6 cm lungime, care a fost ridicat pentru cercetări.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În cauză, s-au întocmit dosare penale pentru infracţiuni de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, dar și pentru infracțiunea de port fără drept de obiecte periculoase.

Politica