luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Salvare riscantă a unui turist din Munții Făgăraș

La finalul săptămânii trecute, un grup de şase turişti a urcat pe Vârful Budislavu, în Munţii Făgăraş, într-o zonă nemarcată. Unul dintre ei s-a dezechilibrat şi a căzut în gol aproximativ 8 metri. Salvarea lui, după 17 ore, a fost posibilă datorită colegilor şi a pilotului din elicopterul SMURD, care a fost nevoit să menţină aparatul în aer, lângă sol.

Salvamontiștii din Vâlcea au reușit să-l salveze pe bărbat după 17 ore de la producerea accidentului. Colegii l-au ținut în viață pe întreaga operațiune de salvare. La lăsarea nopții, au instalat un cort și au încercat să-i menţină temperatura corpului constantă ca să nu intre în şoc hipotermic. De altfel, tot unul dintre colegii lui a urcat pe o creastă ca să poată prinde semnal pentru a anunța autoritățile. A făcut acest lucru de mai multe ori, pentru a ține legătura cu salvamontiștii. Victima a suferit răni la o mână și un picior, iar ulterior salvatorii au constatat că avea și o hemoragie la membrul inferior.

 

Foto – Facebook Nicoleta Ene

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica