luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ANM: Vremea se răcește accentuat

Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică două coduri galbene de intensificări ale vântului care vor fi valabile luni între orele 02.00 și 23.00, dar și o informare prin care avertizează că în aproape toată țara va avea loc, începând de luni seara, o răcire accentuată a vremii, care va duce temperaturile cu 8-10 grade sub normalul acestei perioade.

Potrivit ANM, luni, între orele 10.00 și 23.00 în zone din Oltenia, Moldova, Dobrogea, local Muntenia și Transilvania, precum și zona montană vor fi intensificări temporare ale vântului, cu viteze de 55…65 km/h, iar pentru intervale scurte de timp, îndeosebi în sudul Olteniei, vor fi rafale de peste 65…70 km/h. La munte vântul va continua să sufle tare, cu rafale care pe creste vor depăși 100…120 km/h. 

De asemenea, de luni, ora 23.00, până miercuri ora 08.00, vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 50…60 km/h și temporar va ploua la început în vest, în centru și în nord, apoi local și în celelalte regiuni. În zona montană, la altitudini de peste 1800 m, trecător vor fi precipitații mixte.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Răcirea vremii va continua în jumătatea de nord-vest a teritoriului, iar începând de marți (25 septembrie) se va resimți în toată țara, astfel că valorile termice vor fi cu până la 8…10 grade mai coborâte decât cele normale în această perioada a anului.

Vremea rece va persista până spre sfârșitul săptâmânii.

Politica