marți, mai 7, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România

În acest an, la data de 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Matei Basarab” al județului Olt aniversează 170 de ani de la cel mai important moment din tradiția armei pompierilor – lupta eroică purtată la 13 septembrie 1848 de pompierii bucureșteni împotriva trupelor otomane venite să înfrângă mișcarea revoluționară română. Începând cu anul 1953, ziua de 13 septembrie a fost declarată oficial Ziua Pompierilor din România.

Pentru a marca acest eveniment, în perioada premergătoare zilei de 13 septembrie, au fost organizate ateliere de prezentare a tehnicii de intervenție și a unor exerciții demonstrative, dar și mai multe competiții sportive la care au participat cadrele inspectoratului.

Activitățile dedicate Zilei Pompierilor din România vor continua, joi, 13 septembrie, începând cu ora 11.00, pe platoul din fața Instituției Prefectului-județul Olt, unde va avea loc un ceremonial militar, care se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare și a autospecialelor din cadrul ISU Olt. Tot joi, în intervalul 10.00-12.00, în zona adiacentă Instituției Prefectului, vor fi organizate ateliere de prezentare a tehnicii de intervenție, dar și un punct de prezentare a manevrelor de prim ajutor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica