duminică, mai 12, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

80 de meșteri populari, la Târgul din Zăvoi

Peste 80 de meşteri şi creatori populari se vor reuni timp de două zile pe aleile Parcului Zăvoi în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Târgului Meşterilor Populari din România, anunță reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Peste 80 de meşteri şi creatori populari se vor reuni timp de două zile pe aleile Parcului Zăvoi, încântându-i pe vizitatori cu minunatele lor creaţii, în cadrul celei de-a XXI-a ediţii a Târgului Meşterilor Populari din România. Inclus în mod tradiţional în programul evenimentelor dedicate Zilei Imnului Naţional, târgul se va desfăşura începând de sâmbătă, 28 iulie, de la ora 11.00 – când este programată deschiderea festivă – până în seara zilei de duminică, 29 iulie şi va prezenta, în standuri şi ateliere de lucru, articole din domeniile ceramicii, cusăturilor, prelucrării pielii, meşteşugului sticlei, sculpturii în lemn, icoanelor, prelucrării materialelor vegetale, ouălor încondeiate, artei decorative, păpuşilor şi jucăriilor, podoabelor, prelucrării cerii, dulciurilor tradiţionale şi apicol”se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.

Târgul Meşterilor Populari este organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale din cadrul Consiliului Judeţean Vâlcea, în colaborare cu Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea şi cu sprijinul Colegiului Naţional ”Mircea cel Bătrân”, al Teatrului Municipal ”Ariel” şi al Liceului Tehnologic ”General Magheru”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica