luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Drumuri județene distruse de viitură în Gorj. Autoritățile caută soluții și cer bani Guvernului

Drumul Județean 665 la Cernădie, în comuna Baia de Fier, a fost complet distrus în zona unui pod, din cauza viiturilor de la sfârșitul săptămânii trecute. Probleme sunt și în Bumbești Pițic, unde un pârâu s-a umflat, apa a ajuns pe carosabil și l-a deteriorat. Pentru aceste două cazuri, autoritățile județene și reprezentanții Instituției Prefecturii Gorj caută soluții, primele măsuri fiind luate deja.

În ceea ce privește podul din Cernădie, pe DJ 665, a fost luată decizia închiderii definitive a acestuia, existând pericolul ca drumul să se distrugă complet în zona afectată, dacă ar fi tranzitat cu autovehicule.

„În județul Gorj, pagubele sunt consistente și mă refer aici la două obiective. Este vorba despre un pod pe Drumul Județean 665, în Baia de Fier, localitatea Cernădie. Carosabilul a fost afectat serios. Apa a bătut sub partea carosabilă și a distrus cam tot se mai putea constitui drept suport pentru carosabil. Împreună cu reprezentanții IPJ Gorj, cu cei ai Consiliului Județean Gorj și autoritățile locale am luat hotărârea să blocăm, să interzicem traficul pe podul respectiv”, a declarat prefectul județului Gorj, Ciprian Florescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

 

Rută ocolitoare și fonduri de rezervă de la Guvern

O primă soluție pentru acest obiectiv din Cernădie este găsirea unei rute ocolitoare, după cum a anunțat Cornel Cimpoieru, director în cadrul Consiliului Judeţean Gorj. De asemenea, urmează să fie amenajată şi o punte pe care se va putea circula cu autovehicule, dar nu mai grele de cinci tone. Aceste măsuri sunt până la remedierea definitivă a problemei. În vederea reparațiilor, autoritățile din Gorj vor solicita fonduri de rezervă de care dispune Guvernul, un calcul estimativ arătând faptul că este necasră suma de peste 1.000.000 de lei.

Carosabil distrus și la Bumbești-Pițic

Probleme au mai fost și la Bumbeşti-Piţic, în satul Lupeşti, unde a fost afectat carosabilul ca urmare a unui pârâu care s-a umflat. Din fericire, podul din zonă nu a fost afectat de viitură. Conform prefectului, mai multe gospodării au rămas izolate ca urmare a distrugerii parţiale a drumului.

„În satul Lupești, peste un curs de apă carosabilul a suferit avarii consistente. Partea bună este că podul care traversează pârâul nu a fost afectat, deci nu sunt potențiale pericole în ceea ce privește prăbușirea lui. Carosabilul este pe finanțare în acest moment. Vom vedea care sunt soluțiile și aici. Trebuie să rezolvăm toate aceste probleme”, a conchis Florescu.

Politica