vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Juniorii U11 de la Dinamyk încep lupta la turneul zonal

Câștigători ai campionatului județean, juniorii născuți în anul 2007 de la clubul Dinamyk Craiova merg acum la turneul zonal pentru categoria lor de vârstă ce are loc la Râmnicu Vâlcea, începând de azi până sâmbătă. Competiția se desfășoară sub forma a două grupe de câte patru echipe, urmând ca formațiile care vor ocupa primul loc în fiecare grupă se se întâlnească în partida finală pentru a stabili echipa ce merge mai departe la faza națională. Dinamyk Craiova întâlnește în grupă echipele Pandurii Târgu Jiu, Primavera Deva și CSS Corabia, în timp ce în cealaltă grupă se vor duela Sport Kids Drobeta, AS New Stars, FC Interstar și SCM Râmnicu Vâlcea. Echipa craioveană antrenată de Filip Popescu speră la o evoluție bună la turneul zonal care să le aducă o prezența în fazele finale ale Campionatului Național U11. Avem o grupă foarte bună de copii la această vârstă și ne dorim să facem o figură frumoasă la turneul zonal, ca mai apoi să ne putem bate pentru medaliile naționale. Nu va fi ușor, întâlnim echipe bune, care își doresc de asemenea să câștige. Eu cred că vom ajunge în finala turneului zonal și acolo sper să ne impunem”, a declarat Filip Popescu, antrenorul juniorilor de la Dinamyk, care va dispune la competiția de la Râmnicu Vâlcea de următorul lot de copii: Cazacu Vlad, Ghiță Nicolas – portari; jucători de câmp – Savu Gabriel, Maiuru Ștefan, Pancu Mario, Popescu Eric, Mitran Mario, Fuiorea Raul, Stamatoiu Mario, Bădici Andy, Triță David, Luță Teodor, Manea David, Răduț Aron, Ciovică Alexandru, Tulitu Nikolas. Finala competiţiei zonale este programată sâmbătă între orele 11.00 – 12.00, când se vor confrunta liderii celor două grupe. Echipa câştigătoare va merge mai departe în etapa semifinală, programată să se desfăşoare la începutul lunii iunie. De asemenea, se vor mai acorda premii pentru cel mai bun jucător şi cel mai bun portar. Meciurile vor avea loc pe Stadionul 1 Mai din Zăvoi, iar intrarea spectatorilor este gratuită.

PROGRAM TURNEU ZONAL JUNIORI U11

Joi, 24 mai

Policlinica Buna Vestire Craiova

AS New Stars – FC Interstar ora 10.00

Sport Kids Drobeta – SCM Râmnicu Vâlcea ora 11.00

Pandurii Târgu Jiu – Dinamyk Craiova ora 12.00

CSS Corabia – Primavera Deva ora 13.00

FC Interstar – SCM Râmnicu Vâlcea ora 16.00

AS New Stars – Sport Kids Drobeta ora 17.00

Dinamyk Craiova – Primavera Deva ora 18.00

Pandurii Târgu Jiu – CSS Corabia ora 19.00

Vineri, 25 mai

Sport Kids Drobeta – FC Interstar ora 10.00

SCM Râmnicu Vâlcea – AS New Stars ora 11.00

CSS Corabia – Dinamyk Craiova ora 12.00

Primavera Deva – Pandurii Târgu Jiu ora 13.00

Sâmbătă, 26 mai

Finala: câștigătoarea grupei 1 – câștigătoarea grupei 2 ora 11.00

Politica