luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Drumurile Județene Dolj se joacă cu originea DJ 606H în comuna Braloștița. Tronson de 800 de metri, în aer

Consilierul județean liberal Marian Irinei a adus în atenție, în cadrul Ședinței de Consiliu Județean Dolj de marți, o problemă a comunei Braloștița, mai exact a unei porțiuni de drum din această zonă. Se pare că Societatea pentru Lucrări de Drumuri și Poduri Craiova SA nu reușește să vină cu o soluție prinvind punctul de origine al Drumului Județean 606 H. Din cauza acestei situații, o porțiune de 800 de metri de șosea, cea „de sub satul Ochișor” sau „de la Plopi”, cum este cunoscute între localnici, nu poate fi asfaltată de ani de zile.

 

Potrivit liberalului Marian Irinei, primarul comunei, Amza Dumitru, a cerut să poată asfalta cu bani din bugetul local această porțiune de drum rămasă în aer, dar nu poate pentru că este drum județean. În replică, cei de la Drumuri Județene Dolj susțin că l-au lămurit pe edil și că acel drum este comunal. Culmea este că până în prezent, ultima investiție pe acest tronson a fost a Consiliului Județean Dolj, în anul 2015, când la frâiele comunei se găsea un primar membru PSD. Practic, cei de la Drumuri Județene Dolj au pietruit tronsonul respectiv și ar fi urmat, după cum știu localnicii și asfaltarea.

schita-drumuri00

Policlinica Buna Vestire Craiova

Acest drum, 606 H Braloștița-Schitu-Bâlta-limită cu Mehedinți, este perpendicular pe un alt drum județean, 607 F Scaești-Răcari, asfaltat în totalitate. Practic, drumul 606 H pornește din 607 F și din punctul de pornire, pe o porțiune de 800 de metri este doar piatră, după care urmează asfaltul. A rămas așa întrucât autoritățile își dau cu stângul în dreptul când vine vorba de originea șoselei. Dacă originea rămâne „la Plopi”, drumul trebuie asfaltat de către CJ Dolj. Dacă se mută în intersecția de la Ochișor sau la Primăria Braloștița, CJ Dolj scapă de investiție. Cei de la primărie au o adresă de la Direcția Regională de Drumuri Craiova, în care se precizează că originea este „la Plopi”.

Până și salvarea ocolește acea porțiune de drum”

În cadrul Ședinței de Consiliu Județean Dolj, oragnizată marți, Irinei i-a cerut președintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, să se implice personal în vederea lămuririi situației.

„Vă rog, domnule președinte, să vă implicați personal și să țineți cont de faptul că, pentru acei 800m neasfaltați, microbuzele cu profesori care fac naveta către școală, ocolesc un drum de aproximativ 5 kilometri. Mai mult de atât, acel drum duce către centrul comunei, unde sunt farmaciile, dispensarul, școala, primăria, postul de poliție. Până și salvarea ocolește acea porțiune de drum, din cauza faptului că nu este asfaltat. Pe acel drum nu se poate merge deoarece pietruirea s-a făcut cu piatră de munte, concasată, spartă. Din moment ce în 2015, pe vremea când la conducerea comunei se afla domnul Sârbu Ioan (primar PSD), Consiliul Județean a investit acolo și a pietruit acel drum, aducând chiar și utilajele pentru a putea fi asfaltat, faptul că acum aceasta porțiune de drum nu mai este recunoscută de către Consiliul Județean, la cârma comunei fiind liberalul Amza Dumitru, consider a fi doar o chestiune de rea-voință”, a fost mesajul lui Irinei.

Nu știu de ce readucem în discuție aceste lucruri”

Prezent în sală, directorul Societății pentru Lucrări de Drumuri și Poduri Craiova SA, Alin Golumbeanu, a spus că a avut o discuție cu edilul comunei și că acesta părea lămurit când a părăsit biroul. Golumbeanu susține că acea porțiune de drum cade în responsabilitatea comunei.

„Am discutat cu domnul primar și mi-a lăsat impresia că am lămurit problema. Nu știu de ce readucem în discuție aceste lucruri. Acel drum este comunal și are 1,2 kilometri, de fapt”, a spus Golumbeanu.

Deplasare la fața locului

Șeful județului, Ion Prioteasa, a dat asigurări că se va lămuri situația celor două drumuri din Braloștița, în perioada imediat următoare.

„Propun să facem o deplasare în localitate. Domnul vicepreședinte Cosmin Vasile, domnul Irinei, că tot a expus problema, domnul Golumbeanu, pentru a clarifica situația. Dacă este drumul nostru, ne asumăm această responsabilitate și vom face lucrarea, dacă nu în două luni, la începutul anului viitor, cu siguranță. Dacă nu este al nostru îi dăm primarului să poată și dumnealui să rezolve problema comunității”, a conchis Prioteasa.

Politica