joi, decembrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Cazul femeii îngropate în câmp la Tălpaș. Avocatul Poporului cere înfiinţarea unui nou cimitir, primarul spune că nu are bani

Avocatul Poporului a solicitat Primăriei comunei Tălpaș, din județul Dolj, să înfiinţeze un nou cimitir comunal, după ce anul trecut o femeie aparținând cultului Baptist a fost îngropată în câmp, cu toate că familia acesteia are în proprietate un loc de veci în cimitir. Primarul localităţii doljene a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, că se va supune recomandării însă se plânge că nu poate acoperi costurile pentru o astfel de investiţie. Între timp, femeia a rămas înmormântată în câmp.

Avocatul Poporului a emis o recomandare către Primăria Tălpaș, județul Dolj, în care îi solicită, între altele, să informeze, în cel mai scurt timp, cu privire la demararea înființării unui cimitir comunal.

Recomandarea este urmarea sesizării din oficiu și demersurilor efectuate de către Avocatul Poporului, în urma știrilor din presă conform cărora, în această comună, autoritățile locale au refuzat să ia atitudine în cazul opoziției preoților care administrează cimitirul, de a permite înhumarea unei persoane aparținând Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România, în locul de veci, proprietatea familiei rudei decedate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Actualul primar al localităţii doljene, Gabriel Dănciulescu, a declarat pentru Jurnalul Olteniei, că se va supune recomandării Avocatului Poporului, însă se plânge de lipsa fondurilor pentru o astfel de investiţie. El spune că este în căutarea unui teren pentru înfiinţarea noului cimitir, în localitate existând deja patru cimitire ortodoxe şi unul adventist.

Noi am primit recomandarea de la Avocatul Poporului şi de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării am primit o amendă de 20 de milioane (lei vechi – n.red.). Am primit, de asemenea, o obligaţie de a publica într-un ziar situaţia care a fost, cu ce s-a întâmplat. Da, ni s-a recomandat să mai înfiinţăm un cimitir comunal. Acolo unde este mormântul femeii este teren proprietate privată. Noi, pentru înfiinţarea unui cimitir public trebuie să avem un terenul nostru. Eu am pus problema în consiliul local să identificăm un teren. Nu numai terenul în sine este o problemă, dar şi paşii cu obţinerea avizelor şi autorizaţiilor sau cu construirea unei capele. Este destul de costisitor, iar eu n-am bani nici de salarii. Consiliul local este cel care hotărăşte”, a declarat, pentru Jurnalul Olteniei, primarul din Tălpaş.

El a mai spus că noul cimitir nu va putea fi înfiinţat în locul în care a fost înmormântată femeia, deoarece acolo este un teren privat, mormântul din câmp fiind îngrădit.

Într-adevăr, mormântul este situat la o distanţă de aproximativ 100 de metri de locuinţă. A fost părerea dânsului, nu am eu ce să-i fac, dar nu a mai venit de atunci la primărie. Eu am înţeles, am citit legea vrând-nevrând şi avem această obligaţie noi, ca şi primărie, de a înfiinţa un cimitir comunal. Mormântul este îngrădit cu plasă de sârmă, dar este impropriu să înfiinţăm acolo un cimitir. Nu întruneşte condiţiile, este aproape de malul apei şi trebuie minimum 100 de metri de orice locuinţă sau de apă curgătoare”, a mai spus Dănciulescu.

El a adăugat că nu se pune problema ca primăria să mute mormântul din câmp.

Cei de la DSP au făcut o constatare. Le-am pus la dispoziţie toate actele pe care le avem noi şi ni s-a recomandat, de asemenea, să respectăm legea. Nu putem noi să mutăm acel mormânt. Bănuiesc că deshumarea se poate face numai cu un ordin judecătoresc. Nu se pune problema, la acest moment”, a afirmat Gabriel Dănciulescu.

Nicolae Boiangiu, preotul care a refuzat să permită înmormântarea femeii de confesiune baptistă, într-un cimitir ortodox, s-a pensionat între timp, iar primarul Dănciulescu asigură că noul paroh este mai înţelegător.

A venit un alt preot, cu care eu am stat de vorbă. Dacă, Doamne fereşte, mai am un eveniment de acest gen, cred că voi găsi înţelegere ca un colţ al cimitirului să fie lăsat pentru înmormântare. Asta nu ne absolvă pe noi de la obligaţia de a înfiinţa un alt cimitir, asta e clar”, a conchis primarul.

La pensie a ieşit şi fostul primar al comunei Tălpaş, Dumitru Casiu, spre uşurarea sa, după cum a declarat pentru Jurnalul Olteniei. Nici după mai bine de un an, fostul edil nu înţelege de ce preotul nu a permis înmormântarea. Casiu invocă şi neînţelegeri din interiorul familiei decedatei.

Din nefericire … – adică pentru mine e bine – eu n-am mai candidat şi am ieşit la pensie după trei mandate şi mi-am văzut de treaba mea. N-am prea înţeles eu prea bine, atunci, care a fost mobilul pentru care nu i-a dat voie femeii respective să o înmormânteze. De fapt, cei trei băieţi ai femeii nici n-au venit la înmormântare şi s-au opus înmormântării ei, lângă tatăl lor, pentru că după moartea acestuia, femeia şi-a lăsat copiii în grija soacrei şi s-a măritat pe la Drăgăşani. Alea sunt treburile lor, dar preotul s-a opus înmormântării”, a declarat el, pentru Jurnalul Olteniei.

Fostul edil crede că au existat şi interese politice, scandalul izbucnind în prag de campanie electorală.

Eu l-am chemat la mine pe preot şi am discutat destul de bine, dar am impresia că au mai fost băgate şi nişte fitile pe undeva că era vorba de campania electorală, dacă mă înţelegeţi!”, a mai spus Casiu.

Bărbatul a mai declarat că le-a permis celor din cultul baptist să-şi înfiinţeze un cimitir, în condiţiile legii, adăugând că n-a ştiut că femeia va fi îngropată în câmp.

Unul dintre adventişti sau baptişti, ce sunt ei, a venit la mine ca să le dau voie să facă un cimitir. Doar atât mi-au cerut, iar solicitarea lor este înregistrată, e la primărie. Eu le-am dat răspuns pozitiv, dar să aibă toată documentaţia. Că au îngropat-o acolo, pe mine nu m-au întrebat că o duc să o îngroape acolo, că eu am crezut că o ia fiică-sa la vale, că ea e din comuna vecină, Fărcaşu. De aici s-a iscat o întreagă tevatură. Un nene care avea casa lui la vreo 200 de metri depărtare de locul unde au îngropat-o a făcut o depeşă că e lângă casă, că apa e contaminată şi câte şi mai câte prostii. Acolo era terenul unui privat şi acela le-a dat voie ca să facă ce Dumnezeu să facă acolo. Ei l-au îngrădit, iar femeia este tot acolo îngropată”, a conchis el.

Politica